Mircea Radu IACOBAN

Am mai scris-o, revin, cu sentimentul inutilităţii. Compatrioţii noştri au dreptul să mai greşească vreo zicere, să uite că „a” nu ţine locul de „ai, ale”, că „doisprezece eleve” este un dezacord flagrant (atenţie, Rareş Bogdan!), că articolul este semnat „de” şi nu numaidecât „de către” – doar nu-s toţi şcoliţi cum se cuvine şi cei mai mulţi nici n-au habar de existenţa normărilor academice. N-au altceva de făcut decât să se ia după pronunţiile-etalon de la radio şi tv – motiv pentru care cei ce slujesc microfonul n-au cea mai mică scuză când ignoră gramatica sfintei limbi române, oferind naţiei modele de vorbire ştirbe. Nu trece luna fără să apară o nouă stâlcire! Repede, ca viruşii computerelor, filoxera se încăpuşează în fiinţa limbii, apoi, precum puiul de cuc, azvârle din cuib forma corectă, instalând în locu-i aberaţii. Care, culmea, prind şi se generalizează cât ai zice peşte! Pare-se că s-a validat deplin înlocuirea lui „ca” prin „ca şi”. „Eu, ca şi profesor…” – l-am auzit pe un ditamai intelectual la tv. Ca şi făr-de-carte, asta eşti! – s-ar cuveni să i se replice, dacă ar avea cine, unde şi cum. Incultul universitar (!!), apăsat de spaimele ignoranţei sale într-ale gramaticii, prinde din zbor orice inovaţie tâmpă şi, cu iluzia „corectitudinii” ciupite după ureche, mută cotigarul prostiei dintr-un şanţ în celălalt. „Ca profesor” e un simplu enunţ. „Ca şi profesor” presupune o comparaţie. Unde-i comparaţia? Da-mi bat gura degeaba, fiindcă, din Pocreaca până-n Parlament, bietul „ca” nu mai funcţionează fără cârja boantă a parazitului „şi”.

Incultul de Eminescu ar trebui corectat: „Trecut-au anii CA ŞI nori lungi pe şesuri”... Nu demult, la radio – să auzi şi să nu crezi! – m-am crucit ascultând o transmisie de fotbal în care mingea se lovea „de către bară”, pasa era dată „de către Popescu” şi recepţionată „de către Ionescu”. De ce nu „de bară”, „de Popescu”, „de Ionescu”? Încă o prepoziţie parazită şi inutilă, strecurată la încheietura cuvintelor, de inculţi ajunşi la microfonul ce s-ar cuveni să ofere infinită corectitudine lingvistică! Tot ei mută aiurea accentul pe o penultimă silabă inexistentă de fapt, botezându-l pe Grădinariu (cu accentul pe a), Grădinariu (cu accentul pe al doilea i). Va să zică, pe tată îl chema într-un fel, şi pe fiu, altfel! În Liga a II-a joacă un fotbalist Chirciu. I se spune, corect, cu accentul pe primul i. Dacă va ajunge în Liga I, unde-s pretenţiile şi mofturile mai mari, sunt sigur că o să i se mute accentul pe al doilea i, ca şi lui Chipciu...

Alarmat, Eugen Simion, pe atunci preşedinte al Academiei, promitea: „În situaţia în care am ajuns (deteriorarea limbii, n.n.) este absolută nevoie de autoritatea Academiei Române”. Este – dar de pomană. Poate Academia să stabilească cele mai minunate reguli din zori şi până la apusul soarelui, numai că românul cu instrucţie subţire va vorbi tot cum aude la radio şi tv. Asta-i academia lui. Ne-am bătut în fel şi chip joc de Pruteanu, odihnească-l Dumnezeu; s-ar cuveni ca măcar acum, când e prea târziu, să-i preţuim strădania. Mă tem că, de-ar fi dezgropat cândva, l-am afla răsucit în mormânt – fie şi numai dacă serverele radioului celest i-au adus în cele subpământuri emisiunea în care un cunoscut cântăreţ de muzică uşoară ne informa că şi-a propus ca „target” editarea unui nou album, punctându-şi „elevata” intervenţie cu sumedenie de OK-uri pe post de „da”. De spunea, româneşte, „ţintă” şi „da”, îi cădeau dinţii! De ce n-or fi având studiourile de radio şi tv emisiuni serioase de cultivare a limbii, a căror eficienţă pariez că întrece de zece ori strădaniile Academiei? Mister! (Postul public de radio găzduieşte zilnic tableta unui lingvist simpatic, Iliescu, dar „targetul” acesteia - aşa-i că sună bine? - îl constituie mai degrabă bizarerii, curiozităţi, etimologii ascunse şi alte mărunţişuri.)

Într-o declaraţie la fel de avântată ca şi a lui Eugen Simion (observaţi aici legitimitatea lui „ca şi”, fiind vorba de o comparaţie), fostul preşedinte al CNA, Răsvan Popescu, anunţa „măsuri drastice” în curs de aplicare „posturilor ce masacrează limba română”: amenzi, somaţii („nu putem să ne uităm cum se degradează limba română în audiovizual”), inclusiv darea în vileag a numelor analfabeţilor. Au trecut anii, nu se vede nici un rezultat. Dimpotrivă chiar! La radio sunt cultivate în continuare dezacorduri ridicole şi incorectitudini lexicale („şaptisprezece”, „optisprezece”), iar la tv, subtitrările şi „burtierele” conţin adesea impardonabile erori de sintaxă, morfologie, semantică, ortografie. CNA a mai promis, cândva, cutezarea unui pas hotărât „pentru ameliorarea uzului limbii”, urmând să publice o broşură în care fi-vor contabilizate „cele mai grave şi mai des întâlnite greşeli de limbă difuzate pe posturile tv”. O fi apărut? Cine a văzut-o, cine a luat-o în seamă?

Aştept Capitala.