Mircea Radu IACOBAN

Caut pe internet, pentru a ilustra un articol, fotografii ale profesorului ieşean stabilit în SUA Constantin Corduneanu. Am succes: sunt postate câteva sute! Numai că, surpriză, personajele care populează majoritatea imaginilor poartă pe spate inscripţia „Poliţia”: scene de la arestări, maşini cu „piu-piu”, cătuşe, judecători încruntaţi. Trec pe web şi aflu mai întâi că unul dintre fraţii Corduneanu s-a predat autorităţilor. Apoi, că 17 dintre cei 21 de membri ai clanului au ajuns după gratii. Din 80.600 de rezultate, doar câteva sunt consacrate matematicianului; în rest, isprăvi ale interlopilor. Mai apare şi  ciudatul (ca să nu-i spun altfel) ce postează un clip în care susţine că profesorul Corduneanu n-are nici o  valoare, după care încep să se perinde informaţii despre Constantin Corduneanu, posesor al unei colecţii de 10.000 de exemplare de fluturi din judeţul Botoşani, pentru a se reveni repede la „cestiune”: „Constantin Corduneanu va ajunge în arestul poliţiei ieşene”, „Constantin Corduneanu, eliberat de judecătorii clujeni”.

99,99% din ce oferă internetul se referă la alţi Corduneni decât, spunem noi, s-ar cuveni. Dar, cu siguranţă, nu încape nici un reproş, câtă  vreme selectarea şi stocarea datelor în servere o face maşina şi nu omul. Aparatele, oricât de sofisticate, n-au de unde să ştie şi, mai ales, cum să aprecieze amănunte biografice şi CV-uri profesionale. Le trec pe răboj dacă ajung în atenţia presei – fie şi a presei de scandal. Pentru maşinăria electronică n-are nici o relevanţă faptul că elevul pornit din şcoliţa unui sătuc de pe Jijia,  Potângeni, Constantin Corduneanu, lua premiul I în 1947 la concursul organizat de „Gazeta matematică”, spre a ajunge rector universitar, membru corespondent al Academiei, primul matematician român ale cărui cărţi au fost publicate în străinătate şi profesor emerit la Universitatea din Texas. În cel mai democratic şi nediscriminatoriu mod cu putinţă, internetul acordă, s-ar zice, egală atenţie şi interlopului, şi academicianului. Dar n-avem cum pretinde aparaturii judecăţi de valoare, ori ierarhizări în funcţie de eclatanţa unei cariere ştiinţifice.

Numai că şi societatea, în ansamblul ei, are tendinţa să procedeze aidoma, cu precădere în cazul matematicienilor, al căror domeniu de activitate e-atât de special şi greu abordabil muritorilor de rând (o scrie cu deplină sinceritate elevul cu media 1 la matematică în liceul sucevean...), încât rămân şi neatinşi, şi cvasi-anonimi în lumea lumilor lor, populată de formule şi ecuaţii de ei inventate, spre a fi tot de ei rezolvate. Ştie naţia ce-s alea „ecuaţii integro-diferenţiale”, cărora le-a venit de hac Corduneanu? Dar „topologia algebrică” în care excelează academicianul Radu Miron? Dar despre „teoria operatorilor neliniari şi m-creativi”, ori „ecuaţiile stochastice pentru mediile poroase”, în care s-a specializat alt academician ieşean, Viorel Barbu?

N-am auzit vreodată, la tv, vorbindu-se despre performanţele acestor cercetători de mare excepţie, care au şcolit mii şi mii de studenţi, au îndrumat doctorate din SUA şi până-n Singapore, au publicat sumedenie de tratate în străinătate şi au colindat, în calitate de „visiting professor”, tot mapamondul. Radu Miron a izbutit să dezlege probleme de sute de ani nerezolvate – ceea ce, pe scara interesului general nu contează nici pe departe cât ştirea că mandatul Cordunenilor a fost prelungit cu 29 de zile, ori cât talk-show-ul pe tema „Cum a acţionat caracatiţa Corduneanu”. Dacă vreunul din reputaţii matematicieni ar sparge geamul rectoratului cu capul, s-ar zbârli toată presa română şi l-ar lua în colimator toate televiziunile; dacă  a spart cutare ecuaţie de secole zăvorâtă, pe cine să intereseze?