Mircea Radu IACOBAN

După istorica victorie din San Marino (i-am bătut şi p-ăştia!) şi veselele întâmplări cu Mutu & Tamaş, gazetarii de la „Pro sport” au alcătuit lista unui drink team, ornând-o cu nume rezonante ale fotbalului românesc din ultimele decenii. Figurează acolo cei mai vajnici amici ai paharului, închinători zeului Bachus: Dobrin, Dumitrache, Dinu (?), Neagu, Chitaru, Beldeanu, Balaci, Iovan, Bumbescu, Lupu şi ultimul pe listă cu voia dumneavoastră, ieşeanul Pancu. Lipsesc, după ştiinţa mea, câteva nume grele de calibrul Pârcălab (vezi cartea lui Teaşcă „Ce rău v-am făcut?”). Tâlcul alcătuirii acestei selecţionate a crâşmei l-ar exprima nevinovata întrebare „ei, şi ce?” Facă ce-or voi, dau goluri, îi pupăm pe toate părţile, sunt eroii noştri. Pe undeva, poate că lucrurile pot fi văzute şi aşa: bateţi şi n-aveţi decât să beţi cât vreţi. Numai că ai noştri, de băut, beau, dar de bătut, ioc. Abia de aici încolo par să funcţioneze criteriile morale în fotbalul românesc, fiindcă interesul poartă fesul. Ia să fi fost România pe locul I în grupă, îi mai scotea cineva din lot pe Mutu & Tamaş înaintea meciului cu Franţa? Etica zbârnâie la noi doar după ce s-a produs decesul din coteţ şi, practic, nu mai  e nimic de făcut. Dacă, cine mai ştie, batem Franţa (!), se va spune „bravo, Piţurcă, iată că se poate şi fără cheflii în echipă!” Dacă pierdem, vinovaţi vor fi în primul rând Mutu şi Tamaş: „cu loazele astea în teren era altceva, uite că din pricina lor...” ş.a.m.d.

Pe de altă parte, se pune întrebarea biblică „cine ridică piatra?” Poate fi îndreptăţit Piţurcă, după ce a fost prins trişând la cazinou, să propăvăduiască neîntinarea eticii? Nici nu ştii ce să mai zici! Oricum, în criza actuală de valori (de vină fiind, evident, criza mondială!), pariez că barem Tamaş va reveni în lot: rău cu rău, dar mai rău fără rău.

Cât despre meciul jalnic cu ultima naţională din clasamentul FIFA, San Marino, n-ar strica să vedem exact despre ce-i vorba. Deci, să recapitulăm. Primul meci oficial, San Marino l-a jucat abia în 1990 (cu şase decenii înainte, România era prezentă la Mondialul din Uruguay!), iar în disputele pentru Campionatul european au înscris un singur gol. Cui credeţi? României! În campania de calificare la C.M. au încasat 46 de boabe în 10 meciuri! Până şi bieţii amatori din Insulele Oilor (Feroe = oaie) i-au bumbăcit la San Marino. Jocul cu Belgia din 2004 s-a încheiat cu 1-10, iar în următorul turneu de calificare la C.M. au pierdut toate meciurile, încasând şi un 10-0 cu Polonia. Totalul general este de râsul râsului: din 105 jocuri, Naţionala san-marineză a câştigat unul singur. Cu cine? Cu... Lichtenstein. Ţara are 30.000 de locuitori (cât Paşcaniul) şi un stadion cu 5.000 de locuri (tot ca la Paşcani).

Cum se vede, am surclasat cu brio nişte bieţi amatori ce vin la antrenament dacă-i învoieşte patronul şi care, sunt sigur, n-ar pune mari probleme nici de-ar juca cu Miovenii. Pe ăştia i-a învins Piţurcă la limită, declarându-se apoi mulţumit de evoluţia Naţionalei! De râsul curcilor!

Cât despre Mutu, nici o surpriză. Băiatul a rămas infantil, incorigibil, nevindecabil. Când căpitanul echipei (Mutu) şi vice-căpitanul (Tamaş) îşi fac de cap în preziua meciului, cine să potenţeze moral trupa şi s-o aducă pe făgaşul performanţei? Mai trist este că, citind pe internet comentariile microbiştilor, constaţi că aproape toţi cer îngăduinţă – „să i se mai dea o şansă lui Mutu”, doar vin meciuri grele. Evident semn al flagrantei lipsei de valori într-un fotbal beteag şi tot mai neputincios.

Într-un fel, s-ar cuveni să fim recunoscători san-marinezilor (că ne-au primit) şi argentinienilor (că n-au venit): ce s-ar fi întâmplat dacă Chiricheş ar fi trebuit să-l aibă în grijă pe Messi în loc de Vitaioli? „Serenissima Repubblica di San Marino” are o deviză ce-o ţine în picioare încă de pe la 1300: „nemini tereni!”, adică, „nu depindem de nimeni”.

Din păcate, fotbalul românesc, profund becalizat, depinde de-o liotă de incapabili. Cel puţin aşa indică rezultatele.