Cătălin MIHULEAC

Gigi Becali comite în fiecare zi o mulţime de infracţiuni, prima dintre ele fiiind aceea că există. Un caz clinic, care arată cum paranoia poate să dezacordeze o minte puţină, el crezându-se un fel de mântuitor local, şef al punctului de lucru România.
Sincer să fiu, pe mine omul ăsta mă plictiseşte şi mă oboseşte de moarte, mai ales că presa românească pare terenul lui agricol, vinovaţi de „becalită” fiind şefii de gazete şi de posturi tv, care-l pupă în fund cu o aprindere demnă de o cauză mai bună.
Pentru că am şi eu un stomac, n-o să-l disec azi pe Becali. Altceva mă doare: lipsa de solidaritate a breslei gazetăreşti, vizibilă în cazul lui Becali. Acea lipsă de solidaritate făcea ca, în timp ce Becali îi golea lui Huidu pahare cu vin în cap, Radu Moraru să-l cheme şi să-l perie la „Naşul”. Cristian Tudor Popescu era ameninţat şi umilit de Becali în public, ceea ce nu-l împiedica pe Diaconescu să-i caute a doua zi în coarne. Jurnalişti de la „Antena 1” erau poftiţi de Becali să-i facă sex oral, pentru ca seara să apară din nou pe post, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Negrul ăla care făcea reclamă la ciocolată era curentat de Becali de-i zburau penele, iar peste o săptămână mari editorialişti acceptau să-i fie consilieri personali.
Nu ştiu cât de grave sunt faptele ilegale ale lui Becali. Dar ştiu că nu Zmărăndescu şi ceilalţi sunt principalii lui complici. Principalii lui complici sunt şefii organismelor de presă care-au făcut din el o vedetă.
Nici n-o să afirm că Becali ar trebui internat nu într-o puşcărie, ci într-un spital de nebuni, fiindcă ar însemna să-i insult pe marii nebuni ai lumii, unii dintre ei artişti irepetabili.
Cred că Becali într-un alt loc ar trebui introdus: într-o şcoală ajutătoare.