Cătălin MIHULEAC

La vremea lui, fiecare dintre noi a circulat cu naşul. Sunt anumite nebunii care, dacă n-au fost bifate întocmai şi la timp, lasă în urmă amare frustrări; iar a circula cu naşul e una dintre ele. Mai ales pe când eram tineri, sărăntoci şi învolburaţi la sânge, iar din toate văzduhurile tentaţiile ciripeau catifelat, devenea un moft să zvârli banii pe biletele de tren. Ce rost avea când, la omeneasca înţelegere cu jupânul trenului, te puteai transporta, dintr-o localitate în alta, contra unei treimi sau doimi din tarif?

Cu un sfert de oră înainte ca vagoanele să se pună în mişcare, te apropiai de omul în uniformă şi-i suflai conspirativ în ureche:

- Naşule, mă iei până la Cluj? Dar să ştii că-s cam varză cu lovelele!

-Urcă, mânzule, urcă! Las’ că ne-om înţelege noi, că şi eu am flăcăit destul, la timpul meu!

Naşul era monarhul absolut al „Regatului Unit al Vagoanelor”, şi nimeni, în viaţa vieţilor lui, nu i-a insultat tronul, adresându-i-se cu „domnu’ conductor”, cum îi scria pe ecuson. De când prima locomotivă a pornit, pufăind energic din pipă, pe reţeaua naţională de şine, naşul a început să-şi preumble, pe culoare şi peroane, pasul de rege. Un rege aparte - nonconformist şi unic – asta şi datorită faptului că-şi culegea singur, şi nu prin interpuşi, dările de la supuşi.

Era în mod cert o crimă de lez-majestate să-ţi cumperi bilet de tren, şi ţin minte şi acum expresia jignită a naşului ce păstorea trenul personal „Iaşi-Târgu Neamţ”, când am scos din buzunar şi i-am arătat biletul, eu fiind singurul din toate rafturile cu pasageri, care deţinea acest mic dreptunghi ofensator de carton. Nici măcar n-a vrut să mi-l composteze, trecând superior mai departe, ca şi când nici n-aş fi existat.

Dar amarnic s-au mai sucit vremurile! Majestatea Sa Naşul cunoaşte azi clipe de amară recesiune, momentan căutându-şi prin noroi coroana!

Des, tot mai des, trenurile – personale, accelerate sau rapide – sunt oprite în câmp deschis, iar naşul coboară între baionete, fiind executat pe loc, alături de mujicii pasageri, prinşi fără bilete de călătorie. Amenzile răpăie, mortale precum gloanţele mitralierelor:

-Ţaca-ţaca-paca-paca!

Morţii şi răniţii sunt priviţi rece, cu o lipsă de compasiune proprie poliţiştilor, când ţin să se dea în spectacol.

Dar ah, ce-i aşteaptă pe acei călăi de la Poliţia Feroviară, care, cu un tupeu inconştient, îi execută pe naşi!

Eu sunt convins că fantomele naşilor - care decenii la rând ne-au făcut viaţa de călători dacă nu frumoasă, măcar suportabilă - au obiceiul să bântuie casele şi vilele celor ce-au cutezat să se revolte împotriva lor, băgându-le până la plăsele spaima în suflet.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Jupânii trenurilor.

Comentarii