Narcis SIRETEANU

Când eram copil şi jucam fotbal cu ceata mea de pici pe maidan, obişnuiam să ne ataşăm nume de mari jucători. În jocul nostru îndrăcit şi îndrăgit cu mingea, unul devenea Hagi, altul Dan Petrescu ori Lampard... Portarul primea şi el numele Casillas sau, dacă era ceva mai ţigănos şi mai gafeur, Florin Prunea...

Dedublarea era atât de perfectă, că noi chiar ne credeam fotbaliştii respectivi. Şi rămâneam încremeniţi de mirare când, ajunşi acasă murdari de praf şi acoperiţi de julituri, mamele şi taţii ne strigau pe prenumele adevărate.

La fel ca noi sunt şi caraghioşii ăştia care ţin pe loc România de azi. Rârâitul Radu Mazăre se înconjoară de o mulţime de specialiste în oralitatea sexuală pe post de domniţe şi se visează Ştefan cel Mare şi niţel Sfânt. Crede că pentru asta e suficient să tragă ceva serios pe nară, să îşi tuflească o mustaţă confecţionată din păpuşoi sub năsete şi să îşi aşeze pe capul nu tocmai plin o coroană voievodală de carton. Şi la el dedublarea este perfectă. Nici dramaturgul Barbu Ştefănescu-Delavrancea însuşi nu ar putea să îl convingă s-o lase mai moale, că nu este personaj veritabil coborât din piesa „Apus de soare”, ci unul de carton...

Dar nu este Mazăre cel mai caraghios personaj din carnavalul politic ce ni se distribuie gratuit. Şeful lui de partid şi totodată coleg pe-acelaşi palier de inteligenţă s-a crezut într-o vreme Nicolae Titulescu. Bine, vina nu e a lui Ponta, ci a mentorului său, Adrian Năstase, care a sesizat asemănarea „izbitoare” dintre acest nichipercea neterminat şi marele diplomat român Titulescu. Dacă Ponta e „Micul Titulescu”, nevastă-sa, Daciana, e în mod sigur „Mica Tituleasca”, nu?

Se vede cu ochiul liber cam câtă minte poartă sub freză şi Adrian Năstase. Despre el nu se poate spune că a tras ceva pe nară. Mai curând că o fi mâncat ceva stricat. Eu unul n-aş vrea să folosesc buda imediat după el, nici măcar protejat de masca de gaze. Fără supărare.

Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.