Narcis SIRETEANU

Întâlnirile de peste ani cu foştii colegi de facultate ne pun uneori în pericol buna funcţionare a inimii. Fetele frumoase s-au năşpit, băieţii zvelţi şi plăcuţi la chip s-au buhăit şi rotunjit ca nişte harbujei vineţi... Inevitabil, mai afli şi de câţiva care au trecut la Domnul sau poate la concurentul lui cu coarne şi copite.

Aflându-mă zilele trecute la Bucureşti, m-am întâlnit cu un ziarist care lucrează la un instrument media de-al miliardarului Adamescu, cel care acum cochetează cu răcoarea plină de mister a penitenciarului. Un băiat cu care în timpul facultăţii am schimbat nişte cărţi şi-am băut nişte beri, urmate de discuţii lungi, înflăcărate, mult peste un anumit nivel.

El a fost cel care m-a oprit pe stradă, că eu nu l-aş fi recunoscut în veci. Din mlădiul pe care îl ştiam, nu mai rămăsese decât amintirea. Acum era un buhăit, un umflat, un balonat, care mi-a întins o mână năclăită de sudoare, oribilă la strâns. Am stat cu el de vorbă un ceas încheiat. Mi-a mărturisit că, de când a terminat facultatea, n-a mai făcut două lucruri: n-a mai citit nici o carte şi n-a mai băut nici un strop de apă.

Mi-a răspuns că nu mai citeşte fiindcă e curată pierdere de timp. Iar el se găseşte la Bucureşti ca să facă lovele, saci de lovele, nu să piardă timpul.

-Bine-bine, cu lectura înţeleg. Dar cu apa ce-ai avut?

Apă ar bea, dar nu mai are spaţiu de parcare în burdihan. Politicoasă, apa şi-a cedat locul berii, vinului, coniacului şi mai ales minunatei Coca-Cola, din care bea zilnic 2,5 litri. Mai ales cu Coca-Cola se hidratează el, că pişcă plăcut de limbă. Are un gust care umileşte apa.

Am plecat trist de la întâlnirea cu el. Cred că presa din România ar arăta mult mai bine dacă gazetarii s-ar hrăni şi s-ar alimenta sănătos. Aşa însă, toxinele din corp le urcă la creier şi, de acolo, prin pix, le coboară în textele pe care le scriu şi care apar apoi în ziare sau sunt citite la radio şi televiziune.

Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.