Constantin MOLDOVAN

Sonetul este o încântătoare specie literară a genului liric și sunt absolut de acord cu cei care îl consideră a fi regele poeziei, muzica sufletului ce exprimă perfect trăirile, sfidând, cu desăvârșire, depărtarea și timpul.

De altfel, Radu CÂRNECI - unul dintre cei mai dedicați slujitori ai sonetului - referindu-se la…trecere, spunea:

,,Consider că timpul este o creaţie a noastră, a omului, și el nu trece dac-ar fi să fie; noi trecem prin el, ne topim, el rămâne veşnic acelaşi. Noi îl măsurăm; am inventat măsura timpului pentru ca să ne facem nouă fel de fel de probleme, să ne organizăm, să ne învingem, să fim învinşi şi aşa mai departe. Timpul este o creaţie a noastră.’’ 

Dragi cititori, pentru astăzi am pregătit trei sonete care sper să fie pe placul domniilor voastre…

...

De viață să mă satur?!...Niciodată.

Sunt condamnat să fiu încrezător,

Pictând, în vers, cu roșu de Humor

Din Bucovina binecuvântată.

Vă adresez salutul meu de dor,

În primăvara asta minunată,

Mai trist și mai stingher ca altădată,

Dar - evident - la fel de visător.

Sunt tot bonomul care dăruiește

Și nu aștept nimic în schimb, firește,

Altfel aș fi, desigur, fariseu;

Rămân același om cu gânduri bune,

Chiar dacă totul e deșertăciune,

Știind că mă iubește Dumnezeu. 

(Constantin MOLDOVAN) 

CUVINTE…

Cuvintele ne smulg din amorțire,

Chiar spuse mai sfios, mai printre rânduri,

Când nu ne mai ascundem după gânduri

Ce ne opresc din drumul spre-mplinire;

Iar dorul, ce se plimbă prin intrânduri

De suflet, nu ne lasă-n rătăcire

Știind că-l vom lua în nemurire

Într-un vehicul, strâmt, din patru scânduri.

Nu toți vibrăm sub aripa iubirii,

Să nu ne mai mințim, nu are rost,

Căci dragostea nu-i marfă contra cost;

Altfel vom da tribut dezamăgirii

Și nu vom mai putea slăvi cuvântul,

Ba chiar ne va muri, pe buze, cântul!

(Constantin MOLDOVAN)

GÂNDURI…(sonet retrogradus)

Când suntem măcinați de întrebări,

Cu lacrimi mari ce ni se sparg sub pleoape,

Să nu lăsăm tristețea să ne-ngroape

Căci nu e timp de plâns și renunțări.

Desigur, va ajunge să ne scape 

De toate-aceste grele supărări

Acel ce ne veghează-n încercări 

Știind și când, și cum, să fie-aproape.

Oricât ar fi viața de ciudată

Speranța să nu moară niciodată:

Avem atâtea visuri de-mplinit!

Știind că ne iubește Dumnezeu,

Nimic nu poate fi atât de greu

În Universu-acesta infinit.

..............................................................

În Universu-acesta infinit,

Nimic nu poate fi atât de greu

Știind că ne iubește Dumnezeu:

Avem atâtea visuri de-mplinit!

Speranța să nu moară niciodată,

Oricât ar fi viața de ciudată;

Știind și când, și cum, să fie-aproape,

Acel ce ne veghează-n încercări

De toate-aceste grele supărări

Desigur, va ajunge să ne scape,

Căci nu e timp de plâns și renunțări.

Să nu lăsăm tristețea să ne-ngroape,

Cu lacrimi mari, ce ni se sparg sub pleoape,

Când suntem măcinați de întrebări.

(Constantin MOLDOVAN) 

Până săptămâna viitoare vă doresc să fiți iubiți, iubind!