Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 29 oct 2013 - Anul XVIII, nr. 252 (5459)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6386 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   11 imagini |   ø fişiere video

Eveniment

“Musical Mask”, la Balul Bobocilor organizat de Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi”

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

În sala mare a Casei de Cultură a municipiului Rădăuţi, Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” a organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, pe 25 octombrie, Balul Bobocilor, de această dată tema spectacolului fiind „Musical Mask”. La un astfel de eveniment cu tradiţie la „Eudoxiu Hurmuzachi”, elevii colegiului rădăuţean s-au străduit să aducă în faţa publicului, prin tematica inedită şi prestaţia lor ingenioasă, un spectacol de calitate. După cum a declarat profesorul Florin George Popovici, coordonator Imagine şi Promovare Instituţională la Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi”, „în fiecare an spectacolul trebuie să fie mai bun decât precedentul, înscris parcă într-o spirală ascendentă fără sfârşit, chiar dacă asta înseamnă, pentru cei implicaţi, ore, zile, săptămâni de pregătiri obositoare, emoţii greu de stăpânit şi nervi îndelung încercaţi”.

 

Probe de dans, virtuozitate interpretativă, momente de stand up comedy

„Musical Mask” a oferit organizatorilor, elevi din clasele a X-a, a XI-a şi a XII-a, şansa de a prezenta audienţei, pe lângă desemnarea clasică a celor mai frumoşi, spontani şi talentaţi boboci, un spectacol de înaltă ţinută. Coregrafia a fost realizată de Carina Botezat şi Floriţa Brăescu.

Momentul de debut, pregătit cu multă măiestrie de organizatori, a reuşit să electrizeze atmosfera, producând aplauze frenetice din partea asistenţei. Fără semne sau avertismente pregătitoare, sala s-a adâncit brusc într-un întuneric dens, străpuns doar de lumina slabă a unor tuburi de neon violet. Cortina s-a deschis şi câţiva dansatori în costume fosforescente au „plutit” pur şi simplu pe acorduri de meditaţie şi ritmuri ale Extremului Orient, sfidând gravitaţia şi uimind spectatorii. Au urmat, într-o simfonie bine închegată, probe de dans şi virtuozitate interpretativă, momente savuroase de stand up comedy, teste aptitudinale succinte, dar de maxim efect.

 

“Eforturile atâtor zile de pregătire nu au fost zadarnice”

Diana Daneliuc şi Cosmin Onofrei, cei doi prezentatori ai Balului Bobocilor de la „Hurmuzachi”, şi-au îndeplinit cu succes rolul, reuşind să introducă în mod inspirat momentele şi secvenţele showului. Profesoara Miriam Leon-Postolache, cea care a regizat abil spectacolul de măşti, ne-a spus că „deşi am trăit spectacolul din culise,  de fiecare dată când auzeam reacţia efervescentă de apreciere a publicului ştiam că eforturile atâtor zile de pregătire nu au fost zadarnice”. Nicoleta Mitrofan, profesor coordonator al activităţii, ne-a povestit că „toţi copiii implicaţi în organizarea balului au reuşit să pună în scenă un spectacol remarcabil, chiar dacă şi-au sacrificat din timpul lor liber, au neglijat uneori învăţătura, aducând, cu energia şi entuziasmul lor, agitaţia în după-amiezile liniştite ale Casei de Cultură. Nu pot decât să mulţumesc din inimă celor ce ne-au sprijinit şi să solicit îngăduinţă celor căror le-a fost tulburat calmul. Cred că orice realizare, precum aceea din această seară, presupune o serie de sacrificii, un tribut ce trebuie plătit.”

 

Concert incendiar Viţa de Vie

Din tabloul balului nu au lipsit interpretările trupei „Elvira” care, ca de obicei, a incendiat pur şi simplu spiritele celor prezenţi cu sonorităţi rock dinamice, explozive, antrenante. Totodată atmosfera a vibrat sensibil, în acordurile suave oferite de eleve dăruite cu talent muzical: Raluca Hrişcă şi Andreea Sfârnaciuc. Prezentările de hairstyling, marca Diana Iacoban, au oferit scenariului muzical un plus de exotism, rafinament şi eleganţă. Spre final, înainte de anunţarea câştigătorilor, pe scenă şi-au făcut apariţia membrii unei trupe consacrate, Viţa de Vie. Aceştia au interpretat piese din repertoriul propriu, clasice, însă bine ştiute de public: „Tot a ta”, „Varza”, „Basu şi cu toba mare”, „Ozosep” ş.a. Spre final, Adrian Despot, solistul trupei, s-a adresat elevilor: „Sunteţi tineri, frumoşi şi deştepţi. Să rămâneţi astfel şi să nu lăsaţi pe nimeni să vă schimbe. Chiar dacă a fost o adevărată odisee să ajungem aici, la Rădăuţi, am revenit cu foarte mare plăcere.”

 

„Am încredere deplină în aceşti copii că vor şti, mai târziu, ca adulţi, să guste umorul de calitate”

Cei care au avut sarcina deloc facilă de a juriza prestaţia candidaţilor la titlul de Miss şi Mister Boboc au fost: din partea profesorilor, Antoneta Lăzărescu şi Florin George Popovici, din partea Consiliului Local, avocat Traian Andronachi, ca reprezentant al mediului de afaceri, Dan Vatră, din partea mass-media, Corneliu Cîrdei şi Anamaria Onisimiuc iar din partea elevilor, Daiana Cerni, Iuliana Andronic şi Beatrice Cernea. Profesorul Florin George Popovici, din postura de membru al juriului, ne-a declarat: „pot să spun că naturaleţea, spontaneitatea şi spiritul creativ al acestor copii mi-au oferit o lecţie de viaţă valoroasă: umorul, buna-dispoziţie sau, cu un termen la modă astăzi, entertainment-ul, sunt reuşite atunci când sunt produse şi filtrate prin inteligenţă. Am încredere deplină în aceşti copii că vor şti, mai târziu, ca adulţi, să guste umorul de calitate, cel care nu are nimic trivial sau grotesc. Mi-au dovedit, prin ceea ce am văzut în această seară, că se poate face un spectacol de divertisment într-o manieră decentă, civilizată şi elegantă”.

 

Anda Sandu şi Răzvan Popescu, desemnaţi Miss şi Mister Boboc

În urma unei deliberări dificile, datorită prestaţiilor reuşite ale fiecărei perechi, juriul a decis cu unanimitate de voturi că Anda Sandu şi Răzvan Popescu merită titlul de Miss şi Mister Boboc. Fără îndoială că fiecare dintre participanţi şi-a meritat pe deplin aplauzele şi aprecierea publicului: Denisa Crăciun, Teodor Ursachi, Iris Nichiforiuc, Andrei Huţanu, Ionesi Clara Lavinia, Teodor Postolachi, Eduard Neacşu, Bianca Bodoşcă, Cătălin Nistor, Elena Ţugui, Florean Alexandru, Patricia Buliga, Ana Maria Florean şi Bogdan Grigorean. 

 

„Am conştientizat ce copii excepţionali avem în instituţia noastră şcolară”

Profesoara Carmen Andronachi, director al Colegiului Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi”, a declarat: „Am asistat la un spectacol deosebit, în care tinerii au reuşit să mă surprindă plăcut prin spontaneitate, creativitate, talent şi energie debordantă. O dată în plus am conştientizat ce copii excepţionali avem în instituţia noastră şcolară şi cât de importantă este misiunea noastră de dascăli să-i ajutăm să crească frumos şi demn. Buna-dispoziţie, veselia, spiritul lor juvenil au reuşit din plin să ne însufleţească, să ne contamineze pe toţi cei prezenţi.”

 

Cortina s-a tras, măştile au căzut, rămân doar amintirile

Un astfel de spectacol nu ar fi fost posibil fără contribuţia unor întreprinzători generoşi, a unor oameni de suflet care au înţeles să dăruiască, sponsorizând eforturile tinerilor. „Tuturor celor care şi-au adus sprijinul nobil la buna desfăşurare a spectacolului le mulţumim. Cortina s-a tras, măştile au căzut, însă spectacolul va dăinui ca o experienţă deosebită, captivantă în memoria celor prezenţi. Iar dincolo de momentele neuitate survine o lecţie cu valoare de îndemn: umorul, distracţia, amuzamentul autentic presupun, pe lângă efort şi pregătire prealabilă riguroasă, inteligenţă, imaginaţie şi bun-gust”, a completat profesorul Florin George Popovici.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului “Musical Mask”, la Balul Bobocilor organizat de Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi”.
 Vizualizări articol: 3417 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.33/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.3 din 6 voturi
“Musical Mask”, la Balul Bobocilor organizat de Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi”4.356

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei