Cazul lui Ionel Lungu din comuna suceveană Marginea poate fi exemplu de luptă cu destinul pentru mulţi dintre noi, care, sănătoşi fiind, obişnuim să ne plângem constant de fel de fel de lucruri mărunte. Că iarna e frig afară, iar vara e cald, că nu avem bani de ieşit în oraş cu prietenii, iar această listă de nemulţumiri poate continua la nesfârşit. Viaţa lui Ionel, acum în vârstă de 44 de ani, a luat o întorsătură neaşteptată în anul 2010. Aflându-se la muncă în Italia, acolo unde lucra din 2002, a suferit un accident teribil, care-l va urmări toată viaţa. „Am căzut de pe o scară şi mi-am rupt coloana. Eram la lucru, munceam ca electrician. Am stat 50 de zile într-un spital din Italia, timp în care am avut două intervenţii chirurgicale. Ulterior, am trecut într-un centru de recuperare, unde am stat un an şi o lună. Deci un an şi trei luni, în total, spitalul a fost casa mea. M-am luptat zi de zi cu boala şi încă cred că o pot învinge, chiar dacă medicii sunt de părere că nu mai sunt speranţe să scap de scaunul cu rotile”, a dezvăluit Ionel.
Suceveanul nu s-a împăcat însă niciodată cu soarta şi nu s-a considerat niciodată un invalid. Fire deosebit de activă, acesta a făcut cunoştinţă cu monoski-ul, care înseamnă în fapt schi alpin pentru persoane în scaun rulant, în timpul petrecut la clinica de recuperare din Italia, acolo unde în cadrul tratamentului este inclusă şi activitatea sportivă adaptată persoanelor cu handicap. „În centrul respectiv am aflat ce înseamnă incluziunea prin sport. Aşa am descoperit că pot face sport din scaunul rulant. Din toate sporturile testate, cel mai mult mi-a plăcut monoski-ul. Am învăţat să schiez destul de repede, după care am început să iau ore cu un antrenor”.
Ionel a început să îndrăgească atât de mult acest sport, care-i oferea posibilitatea ca după foarte mult timp să se simtă din nou liber şi plin de viaţă, astfel că de la antrenamentele de plăcere până la participarea în competiţiile de profil n-a mai fost decât un pas.
Visul său este să reprezinte România la Jocurile Paralimpice
Primul mono-ski şi l-a achiziţionat singur, din banii pe care-i strânsese înainte de accident. Peste 7.000 de euro a costat respectivul echipament special, dar nu a contat, pentru că rezultatele nu au întârziat să apară. „În primii doi ani m-am clasat pe locul 8 în Italia, după care, în anul următor, am venit pe 3. Satisfacţia este mare, dar să ştiţi că nu e simplu, pentru că sunt nevoit să mă antrenez şi să concurez în mai multe ţări, iar costurile sunt destul de ridicate”.
Întrucât visul său este să ajungă să concureze la Jocurile Paralimpice de Iarnă, Ionel Lungu a început să reprezinte România începând din anul 2014. „În România am venit acum doi ani. Am fost la Braşov şi am cerut să mă lase să schiez, dar nu m-au lăsat. Au zis că nu se poate în situaţia în care mă aflu. Le-am arătat filmări, fotografii ca să le demonstrez că pot, dar degeaba… Apoi am cunoscut-o pe Sally Wood-Lamont, preşedintele Comitetului Paralimpic Român, şi ea m-a ajutat să pot face clasificarea ca atlet român”, a explicat el. Primul concurs important la care a participat reprezentându-ne ţara a fost în Olanda, în urmă cu doi ani. A fost, însă, descalificat dintr-o neînţelegere. „Am fost pe locul 20 din 35, dar am fost descalificat. S-au făcut trei coborâri… Eu nu vorbesc decât italiană şi română şi nu am ştiut că se fac trei coborâri. Antrenorul mi-a zis doar de două şi, deci, la a treia nu m-am prezentat. Am pierdut din nimic”, a spus sportivul.
Recent, Ionel a cucerit medalia de argint la un concurs din Austria
După această experienţă, în aprilie 2016, Ionel Lungu s-a dus singur, fără vreun antrenor, la un concurs în Passo Rolle, Italia. Acolo, în competiţia finală a sezonului IPCAS 2015/2016, la Schi alpin – Monoski, a obţinut locul 4 în slalom uriaş şi locul 3 în slalom. În decembrie a participat la o altă competiţie în Austria, unde la slalom uriaş s-a clasat pe locul 27 din 35, iar la slalom special, pe locul 15. În ianuarie 2017, Ionel Lungu a participat la RINN – IPCAS – Schi Alpin, în Austria, împreună cu antrenorul Bude Angelo, unde, în două concursuri, a obţinut o medalie de argint şi un loc şase.
Recent întors din Austria, Ionel se pregăteşte acum pentru primul concurs de acest gen organizat de ţara noastră, care va avea loc la Topliţa, pe data de 17 februarie. „Sper să fac o figură frumoasă. Îmi doresc să ajung să particip la cât mai multe concursuri în perioada următoare, pentru a putea aduna punctele necesare calificării la Jocurile Paralimpice din 2018, care se vor disputa în Coreea de Sud. Din păcate, îmi este foarte greu să mă descurc cu banii. Comitetul Paralimpic Român nu mă ajută decât cu cazarea la concursuri, cu masa, mi-au dat şi două perechi de schiuri. Pentru restul cheltuielilor, trebuie să mă descurc cum pot. Am parte de multe deplasări, iar o zi de schi în Europa poate să mă coste şi 100 de euro. Vara, spre exemplu, antrenamente se pot face doar în Austria sau Franţa. Aş putea să fiu mult mai bine pregătit dacă aş găsi un sponsor pe care să-l promovez la toate concursurile la care particip”.
În ciuda tuturor acestor probleme, Ionel este hotărât să-şi urmeze visul mai departe şi să nu se dea bătut. „Vreau să arăt tuturor că viaţa este frumoasă şi merită trăită chiar dacă te afli într-un scaun cu rotile”, a încheiat Ionel Lungu.