Vineri şi sâmbătă, sala Liceului cu Program Sportiv din Suceava a fost gazda celei de-a opta ediţii a turneului memorial „Mihai Mironiuc”, competiţie la care în acest an nu au mai ajuns echipe din Liga Naţională, ci doar două dintre echipele ce s-au luptat la barajul de promovare în prima ligă, Extrem Baia Mare şi HC Vaslui. După două zile de meciuri destul de interesante, prima echipă a Universităţii Suceava şi-a adjudecat trofeul pus în joc pe finalul meciului cu Baia Mare, o echipă ce le-a dat destule bătăi de cap elevilor lui Leonard Bibirig.
Cu o echipă ce are în componenţă mai mulţi jucători experimentaţi, Extrem Baia Mare a început foarte bine meciul cu prima echipă a Sucevei şi a reuşit să conducă, dar universitarii au echilibrat balanţa, fără să se desprindă decisiv, din cauza greşelilor din apărare, dar mai ales cele din atac, de la finalizare. La pauză, băimărenii aveau un avantaj de două goluri, scor 17 – 15, această diferenţă menţinându-se până în minutul 39, când Universitatea s-a apărat mult mai bine şi a finalizat de patru ori la rând. Oaspeţii au forţat şi au reuşit egalarea când mai erau 14 minute de joc, dar căpitanul studenţilor, Adrian Chiruţ, şi-a adus echipa la trei goluri în faţă, scor 29 – 26. Elevii antrenorului Leonard Bibirig şi-au păstrat avantajul până în final, ba chiar l-au mărit la cinci goluri, scor final 37 – 32.
Universitatea II a terminat pe locul trei
O surpriză foarte plăcută a acestui turneu a fost echipa secundă a Universităţii Suceava, pregătită de Răzvan Bernicu, care a făcut trei meciuri foarte bune. Dacă în deschiderea turneului, echipa a doua a făcut un meci excelent în compania colegilor de la Universitatea, pierzând în final la doar trei goluri, scor 35 – 38, în meciul al doilea au fost foarte aproape de un egal, fiind învinsă la un singur gol, 33 – 34 de Extrem Baia Mare, după ce la pauză era condusă la şase goluri. Universitatea II Suceava a făcut spectacol în cea de-a treia partidă, asigurându-şi locul trei în clasamentul final, graţie unei victorii la o diferenţă de nouă goluri în faţa colegei din eşalonul doi, HC Vaslui, scor 44 – 35.
La finalul acestei ediţii cu numărul opt a Memorialului „Mihai Mironiuc”, organizatorii au acordat şi câteva distincţii individuale. Astfel, suceveanul George Şelaru a fost desemnat cel mai bun portar al competiţiei, Adrian Târzioru, de la Universitatea II a primit titlul de golgeterul competiţiei cu 27 de reuşite, dintre care câte 12 cu prima echipă şi Extrem Baia Mare. Tot de la echipa a doua a Universităţii, Gabriel Burlacu a primit diploma de cel mai bun jucător de perspectivă, în timp ce interul dreapta de 32 de ani de la Extrem Baia Mare, Silviu Surducan, a fost declarat cel mai tehnic jucător al turneului.