Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou a fost un creştin evlavios şi credincios din Trapezunt, lângă Marea Neagră. Fiindcă era negustor, călătorea prin multe cetăţi. Într-una din călătoriile sale pe mare, Ioan a discutat în contradictoriu pe teme religioase cu stăpânul corabiei, care era de credinţă latinească. Pentru a se răzbuna, când au ajuns la Cetatea Albă, care era stăpânită de turci, corăbierul i-a spus dregătorului cetăţii că Ioan vrea să treacă la religia musulmană. Însă Ioan, în faţa mulţimii adunate să vadă cum huleşte pe Hristos, şi-a mărturisit credinţa, fiind astfel supus la multe chinuri. În timp ce era târât de un cal prin cetate, un iudeu i-a tăiat capul cu sabia (†1332). După 70 de ani, datorită minunilor care se săvârşeau la moaştele Sfântului Ioan, Alexandru cel Bun, domnitorul Moldovei, a adus moaştele sfântului, în 1402, şi le-a depus în Catedrala mitropolitană din Suceava. Aici au stat până în timpul domnitorului Petru Şchiopul, când au fost mutate în ziua de 24 iunie 1589 în noua Catedrală mitropolitană din Suceava.
(diac. George Aniculoaie)
(23 iun 2014, 12:44:37