Ion DRĂGUŞANUL

Mă revoltă inutilitatea instituţiilor statului şi a tuturor celor ce s-au perindat, în ultimii zeci de ani, pe la conducerile acestora, într-un caz de distrugere planificată a patrimoniului edilitar bucovinean, prin aplicarea reformei sănătăţii în dărâmarea celei de-a doua, ca renume, după Meran, staţiune de tratament a imperiului austriac de odinioară, deci a unui ultim vestigiu de patrimoniu care îndreptăţeşte pompoşenia suitei de „Paşte”, „Pelerini”, „Produs” sau „Crăciun”, toate „în Bucovina”.

Fără Staţiunea Climaterică Solca, predestinată ruinării, toate manifestările legate de Bucovina nu mai înseamnă nimic altceva, decât o jalnică demagogie.

Solca reprezintă, ca şi în 10 februarie 1898, când Dieta Bucovinei lua în discuţie raportul lui Constantin baron Hurmuzachi, o „chestie economică naţională… dacă se consideră că staţiunea balneară Solca a dovedit, cu toate aceste împregiurări nefavorabile, o vitalitate mai mare decât ale întreprinderilor de acest fel, căci toate câte s-au făcut acolo au originea lor în iniţiativa privată” a medicilor E. Beilich, din 1845, şi Hermann Poras, din 1892.

Staţiunea şi parcul din vecinătate au dezvoltat o adevărată industrie turistică, celebre fiind, pe la sfârşitul secolului al XIX-lea „restauraţiunile de lângă pădure”, adică restaurantele din parc şi din vecinătate, inclusiv cel al parohului ortodox Epifanie Bacinschi, cu nimic mai prejos decât restaurantele lui Kramer, Adamovici, Reck sau Isopescu. În zonă, se construiseră superbe vile de vacanţă, din închirierea cărora făceau bani buni familiile Koch, Chilimon, Vasiloschi, Rath, Lazarovici, Abraham, Malarciuc sau Rott.

Solca devenise o ţintă turistică, de o popularitate care o egala pe cea a marilor staţiuni din imperiul austriac, fiind frecventată, pe sezon, de peste o mie de oameni, afară de cei aflaţi în trecere sau în sejururi ocazionale, de sfârşit de săptămână.

Prin Solca au trecut împăratul Francisc I, în 1817, şi tragicul prinţ de coroană Rudolf, în 10 iulie 1887, cel care avea să moară, în curând, la Mayerling, „drumul împărătesc” (Storojineţ, prin ambele Vicove, Voitinel, Horodnic, Marginea, Solca, prin Cacica, Păltinoasa, până la Dorna şi, de aici, prin Poiana Stampei şi pasul Tihuţa, spre Transilvania) fiind construit, între 1783-1808, sub conducerea inginerului genist Hora von Ozelowitz, pentru a pune Solca, izvoarele sale sărate şi ocnele într-un circuit economic european, iar legendarul haiduc Ioan Darii prin munceii Solcăi îşi avea cuiburile de vultur.

Parcul Staţiunii Solca, făcut de dr. Poras cu brazi şi molizi aduşi de la poalele Alpilor, din Elveţia, are cel mai ozonat aer din Europa, în sanatoriu tratându-se Ştefan Porumbescu, fiul lui Iraclie, fratele lui Ciprian, încă din anul deschiderii Institutului dr. Poras, poetul Traian Demetrescu, în 1894 şi 1895 („Îmi răsare icoana senzitivului Traian Demetrescu, cu sufletul pe buze, în cele două veri petrecute acolo, hrănindu-şi plămânii cu floare de brad, şi tot murind”, scria Caton Teodorian, în 1910, după o călătorie prin Bucovina, făcută împreună cu Mihail Sadoveanu, Cincinat Pavelescu, A. Herz şi Emil Gârleanu).

Simeon Florea Marian avea mulţi prieteni solcani, pe care, ca şi Iraclie şi Ciprian Porumbescu, îi vizita adesea; Nicolae Iorga a poposit la Solca în 1904, Ion Grămadă, în 1910, iar Liviu Rebreanu, la începutul lunii iunie a anului 1935.

Solca reprezintă un târguşor tipic pentru vremurile Bucovinei istorice, iar Sanatoriul şi Institutul Hidropatic ofereau „climă subalpină cu schimbări minimale de temperatură; aer curat, balsamic şi bogat de ozon; saloane de inhalare cu aburi de molizi şi de slatină din Solca; tot felul de ape minerale; massagiu, electricitate, zăr de oi, băi medicinale; scalde de slatină din isvoarele naturale, băi de extract de molizi, malţ, tărâţe, pucioasă şi nămol”.

Astăzi, Solca nu mai oferă nimic. Dar pentru oferta viitorului nu se merită să vă bateţi, domnilor Flutur, Popescu şi Abiţei?