Credeam că băieții de la Digi sunt mai profesioniști după atâtea campionate adevărate transmise în direct. Se vede treaba că atunci când transmit meciuri internaționale în care sunt implicate echipe de-ale noastre, filonul patriotard trebuie arborat ca la defilare. La meciul Stelei am rezistat fiindcă n-aveam alternativă, nu prind Dolce. Le-am acordat credit și la meciul CFR-ului, deși m-am crispat când am auzit că un fundaș de-al nostru „protejează sublim”!
Nefiind bun încasator, am cedat atunci când accidentarea lui Milito a fost prezentată ca o veste bună pentru clujeni. Motivația era dublă, mai întâi tipul calic de gândire, apoi însăși evaluarea schimbării lui Milito cu Palacio. Ca dovadă, omul care a marcat cele două goluri s-a numit Palacio. Câteodată, efectul secundar e mai nociv decât ăla principal. Așa că m-am mutat pe Sport.ro, acolo unde Mironică nu mai stă cu „minunat” în gură, ca în tinerețe. Dar pe orice post m-aș fi mutat, de jocul nostru păgubos, fie el al Stelei, fie al CFR-ului, tot n-aș fi putut scăpa.
Poate că Steaua va arăta altfel după vreo două-trei etape de campionat, dar calendarul european nu ne permite să vedem ce-ar fi fost dacă. Însă CFR ne-a arătat că și-a încheiat socotelile cu sezonul ăsta. La intern era clar, diferența fiind irecuperabilă, dar în fața Interului chiar era o pâine de mâncat. Cu Bastos și Sougou șansele de a înscrie în deplasare creșteau exponențial, asta pe lângă nivelul de exprimare în ansamblu. Șefii clujenilor au preferat cioara din mână, deși cota jucătorilor vânduți acum n-ar fi scăzut până la vară, iar în cazul unei isprăvi în Europa s-ar fi rotunjit simțitor.
Nu am speranțe pentru retur, așa cum nu prea mai am nici pentru alți băieți din presa sportivă, de data asta de la Prosport. Ăștia au reușit să-și plângă pe umăr, tot ei!, pentru că nu au găsit loc vreme de vreo săptămână, din cauză de prea mult Gigi Becali, după cum singuri recunoșteau, pentru un reportaj despre fostul dinamovist Lucuță, aflat în spital pentru amputarea și celui de-al doilea picior. Între timp, omul a murit și, pentru că au învățat de la otv că moartea vinde bine, au găsit imediat loc și pentru reportaj, mai bine prea târziu decât niciodată. Mă îndoiesc că șefii de la Prosport au înțeles că autoarea reportajului îi cam face de cacao în introducere.