În acțiune

Trei hoți, dintre care doi minori, au comis în aceeași noapte două furturi, creând prejudicii mari



Motorina a fost furată din rezervoare (foto generic)
Motorina a fost furată din rezervoare (foto generic)

Trei tineri, dintre care doi sunt minori în vârstă de 17 ani, iar celălalt are 19 ani, au ajuns în arest pentru o perioadă de 24 de ore după ce polițiștii le-au probat două furturi comise în aceeași noapte.
Mai exact, cei trei au acționat în noaptea de 15 spre 16 iulie la Călugăreni – Adâncata, respectiv Poiana – Zvoriștea.
Dintr-un autoturism marca Mercedes Benz, din localitatea Poiana, au plecat cu mai multe unelte folosite la construcții și finisaje, în valoare de circa 5.000 de euro.
Puțin mai târziu au furat circa 150 de litri de motorină, prin forțarea și ruperea capacelor corespunzătoare rezervoarelor de carburant și AdBlue de la o autoutilitară parcată pe un teren din apropierea DN 29A, la Călugăreni, prejudiciul în acest caz fiind de 2.000 de lei.
Cei trei, care sunt din Găinești – Slatina, respectiv Mălini, sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
Toate bunurile sustrase au fost recuperate și vor fi remise proprietarilor.
Doi dintre tinerii implicați în furturi au primit mandate de arestare pentru o perioadă de 30 de zile, iar unul dintre minori a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.



Recomandări