Accident

Trei femei, rănite după ce un șofer nu s-a asigurat la ieșirea dintr-o parcare

Trei femei au fost rănite după un accident provocat de un șofer care a ieșit dintr-o parcare, pe un drum național, fără să acorde prioritate de trecere. Evenimentul rutier s-a produs luni, în jurul orei 10.30, pe DN 2E, în comuna Marginea.
Șoferul care a produs accidentul, Avram B., în vârstă de 68 de ani, din comuna Frătăuții Vechi, aflat la volanul unei autoutilitare, intrase la Ocolul Silvic Marginea, unde a avut de rezolvat niște probleme.
Poliția precizează că acesta nu s-a asigurat la ieșirea din parcarea ocolului, intrând în coliziune cu autoturismul condus regulamentar, pe drumul cu prioritate, de Ionel L., în vârstă de 30 de ani, din comuna Poieni Solca.
În urma impactului, cele trei femei aflate în autoturism (Daniela P., de 19 ani, Lăcrămioara L., de 30 de ani, și Petronela U., de 31 de ani, toate din Poieni Solca) au fost accidentate. După efectuarea investigațiilor medicale s-a stabilit că acestea au leziuni ușoare, care nu le pun viața în pericol.
Cei doi șoferi nu consumaseră alcool.

Recomandări

Un șofer în vârstă de 19 ani a călcat accelerația prea tare, iar BMW-ul în care se mai aflau trei prieteni s-a oprit într-un cap de pod

Patru tineri au ajuns la spital după ce mașina cu care circulau a intrat într-un cap de pod
Patru tineri au ajuns la spital după ce mașina cu care circulau a intrat într-un cap de pod

Un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit, trimis în judecată în stare de arest preventiv, alături de complicele său

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

Șoferi băuți, cu mașinile proptite în stâlpi și garduri. Unii au refuzat să dea probe de sânge la spital