Un transport de țigări de contrabandă a fost confiscat și doi contrabandiști au fost reținuți de polițiștii de frontieră suceveni, în urma unei acțiuni desfășurate la Bilca. Potrivit celor afirmate de ofițerul pentru relații publice de la Poliția de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch Serițan, miercuri după-amiază, în jurul orei 17.00, un echipaj de la Sectorul Poliției de Frontieră (SPF) Rădăuți a observat, pe raza localității Bilca, două persoane de sex masculin care transportau pe jos, peste granița dintre Ucraina și România, mai multe colete voluminoase. În urma acțiunii polițiștilor de frontieră cei doi au fost reținuți, fiind identificați ca Adrian Popescu, în vârstă de 30 de ani, și Cosmin Miclea, de 32 de ani, ambii domiciliați pe raza județului Suceava.
La cercetarea terenului au fost descoperite mai multe colete care au fost transportate la sediul Punctului de Lucru Vicov,unde, în urma inventarierii, au fost înregistrate 3.980 de pachetecu țigări marca Viceroy, de proveniență ucraineană.
Imediat au fost anunțate și autoritățile de frontieră din Ucraina despre eveniment, care au comunicat ulterior că pe direcția respectivă au descoperit mai multe baxuri cu țigări din același lot și că au reținut o persoană cu cetățenie ucraineană.
Cei doi suspecți suceveni, care au fost reținuți pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, urmează să fie prezentați în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat și contrabandă în formă agravantă. Țigările, în valoare de aproximativ 40.000 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării, a precizat comisarul-șef Poroch Serițan.



