Fălticeni

“Târgul cadourilor de mărțișor”, o șansă pentru copiii cu probleme grave de sănătate



La Muzeul Apelor “Mihai Băcescu” din Fălticeni s-a deschis luni a doua ediție a “Târgului cadourilor de mărțișor”. Târgul este organizat de Grădinița Specială Fălticeni și Asociația “Euroșansa For Life”, în parteneriat cu unitățile de învățământ din municipiu și are ca scop strângerea de fonduri pentru copiii cu probleme grave de sănătate din Grădinița Specială.
În cadrul expoziției cu vânzare sunt expuse mărțișoare, felicitări, obiecte decorative, rame foto și alte creații artistice confecționate de preșcolari, elevi, cadre didactice și voluntarii Asociației “Euroșansa For Life”.
Așa cum am aflat de la prof. Mihaela Sandu, coordonatoarea proiectului, o parte din lucrările care sunt expuse au fost realizate în cadrul Atelierului de artă decorativă de la Grădinița Specială Fălticeni, restul fiind donate de școlile din municipiul Fălticeni.
„Banii colectați îi vor ajuta pe copiii aflați în dificultate să meargă la operații și la recuperare în clinici specializate. Expoziția va rămâne deschisă până pe 11 martie, perioadă în care îi așteptăm cu mult drag pe cetățenii localității noastre, elevi, cadre didactice, părinți, să viziteze acest târg și să ofere copiilor aflați în dificultate un strop de bucurie pentru a continua lupta cu problemele de sănătate”, ne-a spus prof. Mihaela Sandu.
Cătălin Coman: „Este o inițiativă lăudabilă”
Prezent la deschiderea târgului, primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, a cumpărat câteva felicitări și mărțișoare, ocazie cu care a declarat: „Este o inițiativă lăudabilă, felicit organizatorii și pe toți cei care au muncit pentru realizarea acestui proiect. Este un lucru absolut firesc pentru orice societate civilizată să aibă grijă de cei care sunt cu probleme de sănătate, cum sunt copiii de la Grădinița Specială. Au fost multiple acțiuni și nu pot decât să fiu bucuros că această activitate are continuitate. Este un lucru natural, nu facem nimic ieșit din comun, mai ales că acest târg se pliază pe o sărbătoarea a primăverii, în care fiecare dintre noi încercăm să oferim un mărțișor persoanelor dragi. Am cumpărat și eu mărțișoare din această expoziție pentru a le dărui celor dragi, printre ele fiind și unul făcut de fiica mea”.
“Târgul cadourilor de mărțișor” face parte din Proiectul educațional-umanitar “Șansa de a dărui!” inițiat de Asociația “Euroșansa For Life”.