La începutul acestei luni s-a finalizat o nouă etapă de selecție a cadrelor didactice pentru constituirea Corpului Național de Experți în Management Educațional, aceasta fiind prima sesiune de selecție din 2013. Dascălii suceveni au depus 141 de candidaturi, doar 102 încheind cu calificativul „promovat” concursul organizat de Ministerul Educației.
Dascălii care vor să preia funcții de conducere în învățământ trebuie, în mod obligatoriu, să facă parte din Corpul Național de Experți în Managementul Educațional. În 2012, în județul Suceava, selecția acestora s-a făcut pe parcursul a trei etape, 540 de dascăli din județ fiind admiși în acest corp, interesul din partea acestora fiind ridicat.
Astfel, conform unei centralizări întocmite de ministerul de resort, în prezent, Suceava figurează cu un număr de 642 de cadre didactice înscrise în Corpul Național al Experților în Management Educațional.
Condițiile pentru cei ce vor să facă parte din această structură sunt severe, respectiv profesorii trebuie să fi acumulat 60 de credite transferabile în cadrul unor programe acreditate de formare în domeniul managementului educațional și să aibă calificativul „foarte bine” în ultimii patru ani. Totodată, aceștia nu trebuie să fi fost sancționați disciplinar în anul școlar curent, să nu fie lipsiți de dreptul de a ocupa o funcție de conducere sau de îndrumare și control în învățământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală.