Impresionantele “monster trucks”, mașini gigantice, capabile să treacă peste alte mașini și să le strivească sub roți ca pe niște jucării, au fost aduse la Suceava de o familie de germani, care au organizat un adevărat spectacol, cu mașini, acrobații, foc și multă adrenalină.
Cele două uriașe mașini, considerate de mulți vedetele spectacolului, “Samson” și “Godzilla”, sunt cu adevărat monștri ai șoselelor, atât la aspect, cât și la caracteristici.
Uriașul albastru, “Samson”, este de fapt unul dintre primele modele de jeep-uri fabricate, Jeep Kaiser, căruia i-a fost păstrată caroseria originală, dar i s-au adus o mulțime de modificări, de la motorizare la aspectul general.
Astfel, motorul truck-ului “Samson” are 6.000 de cm cubi și peste 500 de cai putere, cam la fel fiind structurată și “Godzilla”, care, din mașina originală, mai are doar caroseria de Chrysler.
Roțile mașinilor sunt impresionante, fiind mai înalte decât un om care stă în picioare (peste 1,70 metri), depășindu-l mult și în grosime.
Cele două “monster truck”, cu o înălțime de peste 3,5 metri vor fi punctul culminant al spectacolului pe care îl susține trupa coordonată de Alexandru Neigert timp de trei zile – vineri, sâmbătă și duminică, de la 20.30.
Mai exact, acestea vor trece peste alte mașini, cu greutatea lor imensă, strivindu-le de-a dreptul, sub ochii spectatorilor.
Organizatorii spectacolului spun însă că au pregătit multe alte surprize – cascadorii periculoase pe două, trei sau patru roți, mașini care trec prin perdele de foc și acrobații impresionante.
Una dintre surprizele spectacolului este și prezența în show a unui copilaș de aproape opt ani, care va demonstra ce bine se pricepe să conducă pe trei și patru roți.
La o vârstă fragedă, acesta are deja o experiență mare în domeniu, lucrând pe mașini de la 3 ani.
“Este un show cum rar mai poți vedea și care nu va reveni curând, pentru că trupa urmează să plece într-un turneu internațional, către țări precum Austria, Norvegia și Danemarca”, a spus Dumitru Ciobanu, reprezentantul firmei Miro Circus Variete.
Pe parcursul spectacolului vor fi făcute praf mai multe mașini achiziționate prin programul Rabla.