Tânăra de numai 21 de ani cunoscută drept spaima șoselelor din județul Suceava a fost din nou reținută, iar între timp judecătorii au trimis-o la beci cu mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Adina Gabriela Prisăcariu, din Slobozia – Grănicești, a fost arestată joi de Tribunalul Vrancea pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și contrabandă. Alături de ea au ajuns în spatele gratiilor și Valentin Ruginescu, respectiv Angela Mihai, ambii parteneri de afaceri ai sucevencei. Toți trei sunt acuzați că aduceau în România țigări de contrabandă pe care ulterior le vindeau pe piața neagră.
„La data de 6 ianuarie 2016 inculpații Ruginescu Valentin și Mihai Angela au fost surprinși în flagrant pe raza municipiului Focșani în timp ce transportau un număr de 2.998 pachete țigarete de proveniență Ucraina care anterior fuseseră preluate de la domiciliile inculpatelor Budăi Vasilica și Prisăcariu Adina Gabriela. Cu ocazia perchezițiilor efectuate în cauză au fost identificate și ridicate un număr de 123.440 de țigarete de proveniență ucraineană. Cercetările vor continua în scopul stabilirii întregii activități infracționale sub aspectul identificării tuturor persoanelor implicate în activitatea infracțională, precum și al conturării și stabilirii gradului de implicare a fiecărui participant”, se arată într-un comunicat al DIICOT Vrancea.
Anchetatorii au mai menționat că au avut suport tehnic și informativ din partea Serviciului Român de Informații, în timp ce suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale. La acțiune au participat și lucrători din cadrul Serviciului de Pază și Intervenție Rapidă Vrancea și al Inspectoratului Județean de Jandarmi Vrancea.
Trebuie spus că în același dosar este implicată și o altă suceveancă, Vasilica Budăi din Vadu Moldovei. Propunerea de arestare vizavi de această persoană a fost respinsă de judecători, care au decis s-o cerceteze în arest la domiciliu.
Potrivit anchetatorilor gruparea a început să acționeze la jumătatea anului 2015, iar timp de câteva luni traficul cu țigări a mers ca pe roate.
Dosar după dosar
Tânăra care la numai 21 de ani a ajuns spaima șoselelor din județ a mai stat în arest la finele anului trecut. Ea a fost reținută pentru o perioadă de 24 de ore, dar ulterior procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava nu au mai luat nici o altă măsură împotriva Adinei Gabriela Prisăcariu, din Slobozia – Grănicești, astfel încât șoferița tupeistă a părăsit arestul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Suceava.
Anchetatorii au explicat că s-a ajuns în această situație după ce victimele accidentului provocat de Adina Gabriela Prisăcariu la sfârșitul anului trecut au refuzat să depună plângere penală pentru vătămare corporală din culpă. În aceste condiții, tânăra este cercetată doar pentru că a fost prinsă pe drumurile publice în timp ce conducea un autovehicul fără a deține permis de conducere.
De fapt, este al treilea dosar penal pe care procurorii suceveni îl întocmesc pe numele Adinei Prisăcariu. Primul este pentru ucidere din culpă și datează din august 2014, iar al doilea pentru conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere, dosar constituit în aprilie 2015.
Potrivit unor surse judiciare, cele trei dosare vor fi conexate, iar la începutul acestui an va fi sesizată instanța de judecată cu rechizitoriu, ocazie cu care Adina Gabriela Prisăcariu va afla ce pedeapsă primește pentru repetatele infracțiuni comise în decurs de doar 16 luni.
Trecutul tumultos și inconștiența unei tinere de numai 21 de ani
Ultima „petală”, cea în urma căreia a fost reținută pentru 24 de ore, s-a înregistrat la Salcea, pe drumul național 29, la sfârșitul anului trecut. Chiar dacă nu avea dreptul să conducă mașina, permisul fiindu-i suspendat, Adina Gabriela Prisăcariu a ignorat totul și a plecat din nou la drum. Aflată la volanul unui autoturism marca Land Rover Freelander, șoferița venea dinspre Dumbrăveni spre Suceava, iar într-o curbă periculoasă de la intrarea în Salcea mașina a intrat pe contrasens, s-a izbit în mai multe rânduri de parapetul de protecție, după care s-a răsturnat într-un râpă adâncă de 6-7 m.
Din accident a rezultat rănirea Georgianei Boghian, de 19 ani, dar și a lui Cătălin Boghian, de 21 de ani, ambii din Dumbrăveni. Leziuni ușoare a suferit și șoferița imprudentă și tupeistă.
În aprilie 2015, ea a fost încătușată în stradă de un echipaj de poliție rutieră după ce a fost surprinsă de radar cu viteză peste cea legală și a refuzat să oprească la semnalul echipajului rutier. Mai mult, după ce a fost ajunsă din urmă și trasă pe dreapta, tânăra a refuzat să se legitimeze și le-a aruncat vorbe grele polițiștilor, alegându-se astfel cu dosar penal.
Evenimentul de pe strada Traian Vuia din aprilie 2015 a venit la doar câteva luni după un alt eveniment rutier, unul foarte grav însă. Pe 1 august 2014, tânăra conducea un autoturism Mercedes E-Klasse, cu volan pe partea dreaptă, alături de ea fiind soțul său, Dragoș Prisăcariu, cu care se căsătorise de puțin timp.
Adina Gabriela Prisăcariu se deplasa pe DN 29, care leagă Suceava de Botoșani, iar la ieșirea din Dumbrăveni a încercat să depășească un microbuz, pe o porțiune prevăzută cu linie continuă. Mercedesul a intrat pe contrasens, unde s-a lovit extrem de violent de o autocisternă care circula regulamentar. Dragoș, soțul ei, a murit pe loc, trupul neînsuflețit al tânărului fiind scos de pompierii de la Descarcerare din caroseria mașinii în care și-a găsit sfârșitul. Tânăra a ajuns în stare gravă la spital cu diagnosticul de traumatism cranio-cerebral, fractură de coloană cervicală și fractură de coloană toracală.
Din ancheta preliminară a poliției a rezultat că accidentul s-a produs din cauză că tânăra s-a angajat în depășire pe linie continuă. În condițiile în care autoturismul era cu volan pe partea dreaptă, vizibilitatea pe care a avut-o aceasta a fost diminuată și mai mult.
Din lac în puț
Spaima șoselelor din Suceava, Adina Gabriela Prisăcariu, arestată după ce s-a apucat de trafic cu țigări
