„Pavel, chemat Apostol al lui Hristos, prin voia lui Dumnezeu, și fratele Sostene, Bisericii lui Dumnezeu care este în Corint, celor sfințiți în Iisus Hristos, celor numiți sfinți, împreună cu toți cei ce cheamă numele Domnului nostru Iisus Hristos în tot locul, și al lor și al nostru: vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Iisus Hristos. Mulțumesc totdeauna Dumnezeului meu pentru voi, pentru harul lui Dumnezeu, dat vouă în Hristos Iisus. Căci întru El v-ați îmbogățit deplin întru toate, în tot cuvântul și în toată cunoștința; astfel mărturia lui Hristos s-a întărit în voi, încât voi nu sunteți lipsiți de nici un dar, așteptând arătarea Domnului nostru Iisus Hristos, care vă va și întări până la sfârșit, ca să fiți nevinovați în ziua Domnului nostru Iisus Hristos. Credincios este Dumnezeu, prin Care ați fost chemați la împărtășirea cu Fiul Său Iisus Hristos, Domnul nostru.” (I Corinteni 1, 1-9)
Conform obiceiului din Antichitate, autorul – Sfântul Apostol Pavel – se prezintă la începutul scrisorii sale. Prin aceasta, el nu vrea să-și scoată în evidență propria persoană, ci să dea autoritate scrisorii sale. Desigur, nu este vorba de o scrisoare personală adresată unei singure persoane, ci de o scrisoare „oficială” către Biserica din Corint.
Slujirea Apostolului are autoritate numai prin multă smerenie
Aceste scrisori erau citite în cadrul liturgic, în fața întregii comunități, înainte sau după frângerea pâinii. Epistolele Noului Testament sunt mărturia și mărturisirea Evangheliei, propovăduirea și tâlcuirea mesajului Mântuitorului Hristos.
Alături de mărturie trebuie să existe și persoana care mărturisește, martorul. Sfântul Pavel nu împărtășește propuneri și păreri personale, ci scrie în calitate de Apostol, împuternicit al Mântuitorului. Dar ce înseamnă numele de „Pavel”? Tradus, „Pavel” înseamnă „cel mic”, „cel neînsemnat”.
Slujirea Apostolului are autoritate numai prin multă smerenie. Apostol chemat și împuternicit de Hristos Domnul și totuși un om smerit.
Smerenia este conștiința de sine
Smerenia creștină nu este o teamă care cedează în fața oamenilor, nu este un complex psihologic de inferioritate sau un servilism prefăcut, ci smerenia este conștiința de sine, precum și conștiința alegerii și a slujirii. Adevărata smerenie îl pune în valoare pe omul de alături, de fapt, te pune pe tine în valoare prin relația cu aproapele.
A fi smerit înseamnă a cunoaște locul unde te afli, a respecta limitele firești și a evalua cu mult discernământ „încrederea în sine”.
(Ciprian OLINICI)
