Amputare

Salariile directorilor de la Termica și ACET, plafonate la 3.200 de lei

Constantin Plăcintă și Ștefan Groza vor avea salariul jumătate din cât au acum
Constantin Plăcintă și Ștefan Groza vor avea salariul jumătate din cât au acum

Directorul societății de termoficare din municipiul Suceava, Termica SA, Constantin Plăcintă, și cel al societății de apă-canal, ACET SA, Ștefan Groza, vor avea același salariu cu viceprimarii de Suceava, 4.500 de lei brut, 3.200 de lei net, ceea ce înseamnă jumătate din cât au acum. Decizia urmează a fi pusă în practică încă din această lună, după întrunirea AGA de la cele două societăți. Primarul de Suceava, Ion Lungu, a anunțat ieri, în conferință de presă, că tot acum se reduce și indemnizația membrilor AGA de la cele două societăți comerciale aflate în subordinea Consiliului Local, de la 15 la sută din salariul directorului, la 1 la sută.
Directorul societății Termica SA, Constantin Plăcintă, ne-a declarat ieri că, în perspectiva unei crize economice majore care va afecta România în 2009, posibil chiar și în 2010, înțelege aplicarea principiilor de solidaritate socială și a măsurile restrictive, pe termen scurt.
„Pe termen scurt se acceptă ca răul să fie împărțit de toți. Nu cred că plafonarea salariilor este o măsură bună, dar înțeleg dacă scopul este să ne sacrificăm toți, pe termen scurt, până la 1 an. Aș fi ipocrit dacă aș spune că voi lua o decizie acum, în ceea ce mă privește. Voi vedea cum vor evolua lucrurile până în vară și voi decide atunci”, a declarat directorul Plăcintă.
Acesta a arătat că „nimeni nu e bătut în cuie în funcția de director” și că există și posibilitatea ca cei cărora nu le convine salariul să plece, dar este sceptic că vor fi mulți cei care vor face acest lucru deoarece în timp de criză „nu vor pluti locurile de muncă peste tot”.
Șefii de secții vor avea salarii de directori Plăcintă așteaptă ca normele de aplicare a ordonanței de urgență să precizeze dacă șefii de regii și de societăți comerciale vor mai avea dreptul să primească sporul de vechime pentru că, în caz contrar, salariul său brut se va reduce la jumătate, de la 9.200 de lei la 4.500 lei.
„Cu acest salariu ajung în zona șefilor de secție. Pentru a fi acceptabil, ori se schimbă salarizarea până la ultimul om, ori va fi doar o măsură restrictivă temporară. Probabil viitoarea lege a salarizării, despre care se tot vorbește, va reglementa lucrurile”, a spus Constantin Plăcintă.
Celălalt director care intră sub incidența „Ordonanței Boc”, Ștefan Groza, ne-a declarat că încă nu s-a gândit la noile reglementări în privința salariului său și nici nu a văzut până acum textul ordonanței de urgență.
Consideră măsura „un pic forțată” și apreciază că Executivul nu a luat în calcul „toate consecințele” la elaborarea acestui act normativ, menționând același lucru ca și Constantin Plăcintă, că ajunge la un salariu similar cu șefii de secție, adică jumătate față de cât are acum.
ACET este operator regional, cu acționar majoritar CL Suceava Ștefan Groza a menționat că, săptămâna viitoare, va avea loc o întrunire a celor 42 de operatori regionali din Patronatul serviciului de apă-canal, care va analiza efectele ordonanței de urgență asupra salariaților din acest domeniu.
„Este o nedreptate care sper că va fi corectată”, a spus Ștefan Groza. Șeful ACET mai primește o indemnizație de 75 la sută din salariu, în calitate de gestionar de programe cu finanțare europeană și speră ca măcar aceasta să-i rămână, mai ales că OUG nu face referire expresă la această categorie de venituri. ACET se ocupă de implementarea proiectelor ISPA și SAMTID în județul Suceava, în valoare de peste 60 de milioane de euro. ACET este operator regional și teoretic Ștefan Groza ar trebui să primească același salariu cu vicepreședintele Consiliului Județean, dar ambiguitatea ordonanței de urgență lasă loc la interpretări. Asta va face ca, în țară, șefii societăților care funcționează ca operatori regionali și au aceleași atribuții să aibă salarii diferite, de viceprimar sau de vicepreședinte CJ, în funcție de cum este interpretat actul normativ.

Recomandări

Toți directorii unităților de învățământ din Suceava și inspectorii școlari generali din Moldova – „Împreună pentru viitorul educației”

Directorul medical al spitalului din Suceava, dr. Valeriu Gavrilovici, este doctor în științe medicale și șef de lucrări la Facultatea de Medicină

Selecție pentru șapte membri ai Consiliului de Administrație la ACET – în măsurile de austeritate limita maximă e de trei

Zilele Culturii Fălticenene 2025 – Un festival al valorilor culturale, al recunoștinței și al excelenței locale

Zilele Culturii Fălticenene 2025 - Un festival al valorilor culturale, al recunoștinței și al excelenței locale
Zilele Culturii Fălticenene 2025 - Un festival al valorilor culturale, al recunoștinței și al excelenței locale

Studente ale Facultății de Economie, Administrație și Afaceri, premiate la Olimpiada Economiștilor în Formare