Lucrările de reabilitare a podului de peste râul Suceava din zona Bazar vor demara săptămâna aceasta, cel mai probabil de miercuri.
Din acel moment, traficul rutier de pe Calea Unirii, principala arteră de circulație între cartierul Burdujeni și centrul Sucevei, va fi supus unor restricții, de la limitări de viteză, devierea traficului greu, până la închiderea a două benzi de circulație.
Decizia finală în privința începerii lucrărilor de reabilitare urmează să fie luată astăzi, când primarul Sucevei, Ion Lungu, va purta discuții pe această temă cu proiectantul și cu constructorul, precum și cu personalul de specialitate din primărie.
“Nu am fost de acord cu începerea lucrărilor acolo fără a avea prezentat pe ore și momente tot ceea ce trebuie făcut, în ideea de a afecta cât mai puțin traficul pe podul de peste râul Suceava din zona Bazar”, a declarat ieri Lungu, căruia trebuie să i se prezinte astăzi un grafic al lucrărilor programate.
Conform strategiei discutate până acum, de săptămâna aceasta vor fi din nou impuse restricții de circulație pentru traficul greu, care va fi deviat pe strada Gheorghe Doja, care se asfaltează zilele acestea, lucrările pregătitoare fiind deja finalizate.
De asemenea, vor fi impuse limitări de viteză și autobuzelor TPL, care vor avea voie să circule pe pod cu 10 km/hsau maxim 20km/h.