Primarul comunei Dorna Candrenilor, Dănuț Candrea, a anunțat începerea lucrărilor la un proiect important pentru dezvoltarea locală, și anume construirea piscinelor exterioare de la complexul balneoclimateric din comună.
Dănuț Candrea a subliniat că noua investiție vine în continuarea dezvoltării stațiunii balneoclimaterice din localitate, care a cunoscut în ultimii ani o evoluție semnificativă. De precizat că, în anul 2024, în comuna Dorna Candrenilor a fost deschis un complex balneoclimateric cu o suprafață de aproximativ 4.000 de metri pătrați, care include patru piscine, dintre care una semiolimpică, una cu apă sărată și una pentru copii, saune (uscată, umedă și finlandeză), o cameră salină, jacuzzi, săli de masaj și fitness, restaurant cu terasă și multe alte facilități, deservind până la 1.000 de persoane în vârf de sezon.
„Stațiunea balneoclimaterică Dorna Candrenilor a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare frumoasă și un impact pozitiv semnificativ asupra comunității. Continuăm această direcție prin investiții care susțin sănătatea, turismul și calitatea vieții”, a declarat Dănuț Candrea.

El a arătat că, prin noul proiect, complexul de agrement va include, în exterior, o piscină semiolimpică, o piscină de agrement dotată cu tobogane, o zonă de relaxare și bar, spațiu de plajă, toate integrate într-un cadru natural specific zonei.
Valoarea totală a investiției se ridică la peste 4,5 milioane de lei, fără TVA. Din această sumă, 984.557 lei reprezintă contribuția de la bugetul local, iar diferența este asigurată prin programul CarbonX. „Acest proiect nu este doar o investiție în infrastructură, ci o investiție în viitorul comunei Dorna Candrenilor, în oameni, în turism și în dezvoltare durabilă. Vom urmări îndeaproape implementarea lucrărilor și vom reveni periodic cu informații despre evoluția acestora”, a transmis primarul comunei.
El a subliniat faptul că dezvoltarea acestui complex de agrement va contribui la creșterea atractivității turistice a zonei și la îmbunătățirea calității vieții pentru locuitori.








