Porsche și-a călcat pe inimă și, odată cu aceasta, și cuvântul. Cunoscut în întreaga lume ca un apărător și promotor al sportivelor cu motoarelor pe benzină, constructorul din Zuffenhausen a revenit la sentimente mai bune față de agregatele diesel care până acum erau considerate total nepotrivite blazonului mărcii.
Deși în repetate rânduri au negat cu vehemență intenția de a le aduce pe piață, iată că vom trăi acele vremuri când Porsche va avea sub capotă și propulsoare diesel. Prin vocea aceluiași oficial, Wendelin Wiedeking – șeful Porsche care susținea în repetate rânduri că nu se poate pune problema montării unor agregate pe motorină pe vehicule Porsche, primim confirmarea care ne lipsea.
Primul automobil diesel din istoria de 77 de ani a companiei germane va fi Cayenne, același model cu care Porsche rupea în anul 2002 tradiția de decenii a mărcii consacrate exclusiv dezvoltării de modele sportive. Unitatea ce va figura pe viitorul Cayenne Diesel este aceeași care se regăsește și pe Audi Q7, respectiv Volkswagen Touareg. Vorbim despre un motor turbodiesel de 3.0 litri ce va avea 239 de cai putere și un cuplu torsional de 550 Nm. Era de așteptat adoptarea un propulsor de proveniență străină, inginerii Porsche nefiind specializați în domeniu, ei profitând astfel de experiența de peste 35 de ani în domeniu a colegilor de la Volkswagen. De asemenea, Porsche a preferat ca în schimbul pregătirii unui propulsor special pentru acest SUV să investească î dezvoltarea unui concept diesel-electric ce va figura în premieră tot pe modelul Cayenne.
Mașina de serie va fi lansată pe piețele europene în anul 2010 și va avea la bază tehnologia prototipului Cayenne Hybrid dezvelit în toamna anului trecut la Salonului Auto de la Frankfurt. Spre deosebire de concept care e dotat cu un set de baterii pe bază de nichel, mașina de uzină va dispune de acumulatori litiu-ion ceea ce va ajuta la creșterea autonomiei de drum.