Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Suceava au demarat o ambițioasă acțiune de prevenire și combatere a delincvenței juvenile. Acțiunea va dura timp de două luni, și asta pentru că este vorba de un fenomen extrem de complex cu ramificații multiple, în viața familială, în societate, asupra fiecărei persoane, dar și pe plan cultural și școlar.
”Violența școlară reprezintă un factor cvasipredictor al delincvenței juvenile. Bullying-ul este o extensie a violenței produse în societate, însă, scena ei de manifestare fiind școala, poate conduce la consecințe grave, alături de prejudicii, victimizare, reduce șansele elevilor de a-și dezvolta personalitatea pe deplin”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.
Campania are mai multe ținte care se doresc atinse pe parcursul celor două luni, respectiv:
– Cunoașterea permanentă a evoluției fenomenului violenței din incinta școlilor și zonele adiacente acestora, a formelor de manifestare a comportamentelor antisociale ale elevilor și identificarea categoriilor de minori aflați în situații de risc victimal sau delictual;
– Dezvoltarea colaborării cu instituțiile care au atribuții în domeniul protecției copilului pentru atragerea și implicarea elevilor în proiecte – campanii de prevenire, activități extrașcolare etc.;
– Consolidarea parteneriatului FAMILIE – ȘCOALĂ – POLIȚIE în vederea dezvoltării unui proces educațional antiinfracțional și a prevenirii comportamentelor violente;
– Eficientizarea activității poliției de combatere a delincvenței juvenile și victimizării minorilor;
– Monitorizarea și promovarea modului de respectare a legislației în contextul pandemiei generate de virusul SARS-COV-2.
Cu ocazia acestui proiect, polițiștii Biroului Siguranță Școlară vor discuta cu elevii și despre un alt subiect de actualitate. Este vorba de măsurile pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2 prin asigurarea respectării măsurilor de protecție. Aceste informații vor fi implementate la nivelul tuturor unităților de învățământ din județul Suceava, în funcție de contextul epidemiologic specific fiecărei localități și unități școlare, precum și de scenariile în care funcționează acestea.
Timp de două luni
Polițiștii Biroului Siguranței Școlare demarează acțiuni pentru combaterea delincvenței juvenile
