Peste 200 de polițiști și angajați din penitenciare protestează nemulțumiți de subfinanțarea sistemului de ordine publică



Peste două sute de polițiști și angajați din penitenciare protestează, la ora transmiterii știrii (10.47), în fața Ministerului Afacerilor Interne, față de subfinanțarea din sistem. MAI a anunțat că revendicările sindicaliștilor vor fi discutate în cadrul unei întâlniri care va avea loc vineri, informează Mediafax.
Manifestanții au adus tobe, vuvuzele și pancarte cu mesaje precum „Permiteți să raportez: plouă în post”.
„În primul rând, protestez pentru că nu mi-am primit banii pentru orele suplimentare muncite. Stăm foarte mult peste program, dar nu primim banii. Avem și noi familii, trebuie să ne hrănim copiii”, a declarat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, Alin, polițist.
„Noi, polițiștii, suntem foarte dezavantajați. Noi suntem mereu înjurați, bătuți, iar când vine vorba de drepturi, nu ni le dă nimeni. Am înțeles că vor urma iar niște legi care ne vor dezavantaja”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Viorel Narca, de la Inspectoratul Județean de Poliție Covasna.



Recomandări

Peste 200 de profesori din județul Gorj au protestat, nemulțumiți de salarizare

Zeci de angajați ai Spitalului de Urgență „Bagdasar Arseni” protestează, nemulțumiți de sporuri / Protest spontan și la Spitalul Craiova din cauza diminuării veniturilor medicilor și asistentelor

Protest al polițiștilor și angajaților din penitenciare în fața Guvernului

Sindicatul Național al Polițiștilor: Patru polițiști, în greva foamei, din cauza subfinanțării sistemului de ordine publică

150 de poștași au protestat în Timișoara, nemulțumiți de salariile mici și condițiile de muncă

Sute de pădurari protestează în Capitală, fiind nemulțumiți de situația pădurilor. „Solicităm primului ministru să demită pe ministrul Mediului Apelor și Pădurilor și pe secretarul de stat pe păduri”