Interviu

Ovidiu Murariu e noul șef al catedrei de fotbal de la LPS



Ovidiu Murariu are planuri mari din noua funcție pe care o ocupă
Ovidiu Murariu are planuri mari din noua funcție pe care o ocupă

După mai bine de 10 ani de conducere a lui Aurel Constantin, catedra de fotbal a Liceului cu Program Sportiv din Suceava are acum un nou șef, în persoana lui Ovidiu Murariu. Fost fotbalist emblematic al echipei fanion a municipiului în anii 80-90, fie că aceasta s-a numit CSM, Bucovina sau Foresta, Ovidiu Murariu a ales să îmbrățișeze cariera de antrenor după ce și-a agățat ghetele în cui. În afara muncii curente cu grupelor de juniori de la LPS, Murariu a ajuns la un moment dat să pregătească pe FC Cetatea în eșalonul secund și pe Juventus Fălticeni în Liga a III-a.
-Chiar dacă ați mai scos câte un fotbalist din când în când, impresia din afară este că la LPS nu se lucrează metodic, că se putea realiza mai mult de atât.
-Probabil că așa și este și de aceea dorim să schimbăm cât mai repede percepția publicului despre noi. Trebuie să ne organizăm mult mai bine atât la nivelul începătorilor cât și la cel de performanță, pentru a putea atrage copii valoroși către noi și a crește astfel valoarea echipelor de fotbal de la LPS. Pe viitor, o să ne propunem numai clasări pe locurile 1 sau 2, care asigură participări în fazele superioare ale competițiilor pentru juniori. Numai într-un asemenea cadru putem forma cât mai mulți fotbaliști de perspectivă, care să poată face cu succes pasul spre seniorat.
-Aveți o idee cam câți fotbaliști lansați de LPS Suceava activează în prezent în primele trei eșaloane valorice ale țării?
-Peste 30, oricum. Fotbaliști ca Alex Ciucur (Pandurii Târgu Jiu), Constantin Bumbac (UTA), Tiberiu Serediuc (CS Otopeni), Tudor Homneac (FC Botoșani), Marius Onciu (Ceahlăul Piatra Neamț), Florin Plămadă și Florin Plecanciuc (Petrolul Ploiești), Mihai Luca și Nicu Azaharioaei (CSM Pașcani), Gabriel Șuleru, Bogdan Pantea, Cătălin Pascal, Ionuț Sava, Radu Tomescu, Alex Gavriloaia, Eusebiu Jalbă sau Ionuț Plămadă (cu toții Rapid Suceava) sunt nume binecunoscute iubitorilor de fotbal din județul Suceava. Pe lângă aceștia, mai sunt foarte mulți care activează pentru echipe din ligile a IV-a și a V-a.
LPS cu munca, alții cu banii
-Poate ne puteți spune și cu câți bani s-a ales LPS Suceava de pe urma acestor jucători, prin încasarea grilelor de formare.
-Nu știu să se fi încasat vreun ban pe ei. De fapt aici este marea problemă pe care trebuie să o reglăm. Vreau să mă documentez bine pentru fiecare caz în parte și a putea trimite astfel solicitări tuturor acestor cluburi, în speranța că vom încasa chiar și acum, în ceasul al doisprezecelea, banii care ni se cuvin prin lege. Este obligatoriu ca pentru orice jucător pe care-l transferăm în altă parte să primim ceva în schimb, pentru că sunt o grămadă de cheltuieli care trebuie să le acoperim.
-În momentul acesta mai sunt la LPS tineri fotbaliști capabili să ajungă în fotbalul mare în viitorul apropiat?
-Chiar dacă la Suceava nu au fost niciodată cele mai bune condiții, această zonă geografică a dat tot timpul fotbaliști de valoare. Cred că jucători ca Ionuț Vițel, Daniel Barbir, Radu Luțac, Bogdan Huțanu sau Ionel Ungureanu ar putea realiza ceva în fotbal. Este important însă ca ei să rămână la fel de serioși, pentru că există exemple de mulți tineri talentați, care din diferite motive s-au pierdut chiar înainte să facă pasul decisiv în carieră.
Nu au un teren de fotbal
-Care mai este situația terenului de fotbal de la LPS? Din lipsa banilor lucrările de modernizare au fost abandonate de mai bine de un an, astfel că sunteți obligați să vă antrenați pe unde puteți. Probabil că sunteți singurul liceu cu profil sportiv din țară care nu beneficiază de un teren de sport.
-Finalizarea terenului din cartierul George Enescu este o chestiune primordială pentru noi și sper ca autoritățile locale să ne sprijine în acest sens. Ne descurcăm foarte greu în actualele condiții, susținem antrenamentele pe unde apucăm, pe la Ițcani, Universitate, Șcheia sau Sfântu Ilie.
-Ce alte planuri de viitor mai aveți?
-Vrem să inițiem colaborări cu toate echipele din județ, astfel încât să preluăm cei mai talentați copii la LPS, unde le vom asigura condiții bune de pregătire, cazare și studiu. Nu vrem să furăm jucători, ci dorim colaborări de durată, pe baza unor contracte cu clauze ferme, astfel încât munca fiecăruia care contribuie la formarea unui fotbalist să fie într-un final răsplătită. O relație specială trebuie să avem și cu cei de la Universitate, pentru că dorim să asigurăm fiecărui absolvent al liceului nostru perspectiva de a-și putea construi o carieră tot în domeniul sportului, ca profesor de educație fizică. De asemenea, în momentul în care terenul sintetic de la liceu va fi terminat ne gândim chiar să punem bazele unei echipe de liga a III-a, astfel încât să-i putem ajuta pe jucătorii noștri să facă mai ușor saltul spre seniorat.
Așteaptă sprijin
-Pe hârtie totul arată bine, abia aștept să văd și câte dintre aceste idei le veți pune cu adevărat în practică.
-Nu se poate face totul peste noapte. Toți colaboratorii noștri, Consiliul Local, părinții, sponsorii, trebuie să ne susțină și să înțeleagă că suntem practic în fața unui nou început de drum, dar să fie siguri că vrem să facem o activitate de calitate la LPS, să punem bazele unui centru fotbalistic puternic, care să fie recunoscut pe plan național.



Recomandări

Deputata AUR Veronica Grosu îi cere premierului Bolojan să ia măsuri urgente pentru reducerea datoriei externe a României

Deputata AUR Veronica Grosu îi cere premierului Bolojan să ia măsuri urgente pentru reducerea datorii externe a României
Deputata AUR Veronica Grosu îi cere premierului Bolojan să ia măsuri urgente pentru reducerea datorii externe a României

50 de ani de la înființarea Muzeului de Artă „Ion Irimescu”, marcați prin lansarea unui album de artă semnat de Grigore Ilisei

50 de ani de la înființarea Muzeului de Artă „Ion Irimescu”, marcați prin lansarea unui album de artă semnat de Grigore Ilisei
50 de ani de la înființarea Muzeului de Artă „Ion Irimescu”, marcați prin lansarea unui album de artă semnat de Grigore Ilisei