În ultimul meci din returul diviziei A2 la volei, formația CSMU LPS Suceava a făcut un antrenament pe teren propriu cu „juniorii” de la CSȘ CFR Agronomia, impunându-se în final cu scorul de 3 – 0 la seturi(-21, -14, -16). În primul set, sucevenii au intrat în jocul adversarilor, câștigând la o diferență destul de mică. Următoarele două seturi au arătat de ce echipa locală ocupă locul doi, elevii antrenorului Victor Pancu impunându-se fără probleme. „A fost un antrenament nu prea reușit, în fața unei echipe modeste, dar de perspectivă. Am folosit toți cei zece jucători, chiar dacă unii dintre ei nu au ajuns la antrenamente din cauza problemelor personale sau școlare”, a declarat antrenorul Victor Pancu. În următoarea fază a competiției, în play-off, sucevenii vor juca două meciuri pe teren propriu cu a șaptea clasată, probabil CSM Târgoviște, echipă ce a contactat oficialii suceveni pentru a juca cele două meciuri la Suceava, pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la orele 11.00.
Clasament final după sezonul regulat al Diviziei A2
1. SCMU Craiova 14 14 0 42 : 0 28
2. CSMU LPS Suceava 14 11 3 35 : 14 25
3. CSM București 14 10 4 31 : 18 24
4. CSU CSS Galați 14 8 6 25 : 23 22
5. CS Niro București 14 6 8 22 : 30 20
6. CSȘ CFR Agronomia 14 3 11 15 : 36 17
7. MCV Târgoviște 14 2 12 15 : 36 16
8. CS Videoclip Ploiești 14 2 12 10 : 38 16





