Rețeta aplicată în alba-neagra cu terenurile de la Șcheia a fost simplă și eficientă. Primarul Andriciuc și tovarășii lui au obținut aproape o sută de hectare de pământ folosindu-se de 176 de familii de țărani, de la care au cumpărat cu 1 leu metrul pătrat parcele de teren prin zone răzlețe. Acestea au fost schimbate, prin falsificarea anexei Hotărârii de Consiliu Local nr.73/2003, cu altele, din apropierea șoselei de centură, mult mai valoroase, cumpărate ulterior de clienți aleși pe sprânceană. Prin HCL 73/ 2003, 29 de locuitori ai comunei Șcheia au primit terenuri pe o suprafață aflată în proprietatea statului, la schimb cu terenuri pe care aceștia le aveau în alte sate ale comunei. Motivația a fost aceea de a aduce oamenilor pământurile pe care le lucrau cât mai aproape de casă.
În anexa hotărârii din 2003 sunt 29 de nume de proprietari, iar suprafața totală este de 18 hectare. Este exact zona pe unde urma să treacă mai târziu șoseaua de centură. În capul samsarilor de terenuri se aprind beculețele și începe vânătoarea de terenuri, dar nimic nu se putea face fără pixul noului primar de Șcheia, Vasile Andriciuc. Prin el, anexele HCL 73/2003 se modifică succesiv și ajung la 113 poziții. Numărul celor cu proprietăți în perimetrul rutei ocolitoare crește de patru ori, iar până în 2011 suprafața de teren atribuită ajunge la peste 70 de hectare. După ce traseul șoselei de centură se modifică în zona Șcheia, numărul proprietarilor crește la 176,de la 29,și suprafața terenului ajunge la peste 100 de hectare, de la 18 cât erau inițial.
Țăranii nu văd aproape niciodată persoana pe care o mandatează să le vândă terenurile
Modul de operare îl prezentăm în cele ce urmează. Mai întâi, sunt țăranii care au pământ departe de casă, pe râpe sau alte coclauri, cum au fost de exemplu Anișoara și Ioan Dîrja sau Victor Ciucișan și Leontina Chiuchișan, cu teren în zona Florinta. La ei vine un afacerist local, zis „Capra Neagră”, și îi întreabă dacă nu vând. Odată avut acceptul, „Capra Neagră” îi duce pe țărani la un notar agreat, unde oamenii simpli mandatează un intermediar pe care nu-l văd niciodată să vândă terenul în numele lor. Țăranii primesc bani de la „Capra Neagră”, dar nici un contract de vânzare-cumpărare. Ulterior primarul Andriciuc semnează schimbul de terenuri și punerea în posesie cu un teren de lângă șoseaua de centură. Concomitent se modifică anexele HCL 73, numele țăranului care a dat la schimb terenul fiind trecut în listă. Se caută cumpărător, intermediarul intră din nou în scenă și abia acum se semnează la notar actul de vânzare-cumpărare, cu cumpărătorul final.
Dintr-un contract de vânzare-cumpărare autentificat la notarul Ovidiu Busuioc în data de 13 august 2010, reiese că țăranii amintiți anterior și alți patru l-au mandatat în prima parte a anului 2009 pe Ioan Ungureanu, din Botoșani, să le vândă terenurile, care, ulterior, au fost cumpărate de către foștii șefi ai Inspectoratului Școlar, Vasile Monacu și Petru Carcalete. Numai că terenurile din contractul de vânzare-cumpărare către Monacu și Carcalete nu mai sunt cele de la Florinta, ci unele exact în perimetrul drumului de centură. Potrivit contractului, parcelele sunt și înscrise corespunzător în Cartea Funciară, iar terenul “a fost dobândit prin acte notariale autentificate și acte administrative”, printre care și HCL 73/07.11. 2003 cu anexă. Prețul vânzării a fost de 35.000 de lei. Cum au ajuns peste noapte un trup compact toate aceste parcele răzlețe, bătrânii nu știu. Victor Ciucișan și Leontina Chiuchișan ne-au declarat că la ei acasă a venit „unul din sat, la noi îi spune Capră Neagră”. „Ungureanu ăsta (n.r. cel pe care bătrânii l-ar fi mandatat să le vândă pământul), de care ziceți, n-am auzit de el, nu l-am văzut, nu știm cine e. Noi am vorbit numai cu Capră Neagră, cu el am fost la notar, în târg (n.r. la Suceava), cu el a venit notarul acasă, ca să semneze și femeia, că ea era bolnavă și n-am putut-o lua la Suceava. După ce a semnat și ea, Capră Neagră ne-a dat banii, 2.500 de lei pentru 26 de ari. Era un pământ care nu s-a mai arat de la colectivă, pășteau oile. Ne-a dat bani buni pe el. Noi acolo am avut, n-am făcut nici un schimb cu nimeni, niciodată”, a spus Victor Ciucișan, care a mai precizat că pe „Capra Neagră” nu l-a interesat să vadă unde este terenul. „Am vrut să-i dau pe samă pământul, dar l-au interesat numai actele”, a mai spus Ciucișan.
El și soția au avut pământ și la șoseaua de centură, dar ăla nu l-au vândut, ci l-au dat „băietului”. Pentru vânzarea terenului de la Florinta n-are nici un document, ba chiar cumpărătorul i-a mai spus că poate să folosească în continuare pământul, cât timp trăiește.
Toți bătrânii cu care am vorbit ni l-au indicat pe „Capra Neagră” drept cumpărător
Bătrânii care au fost contactați mai aproape de începuturile afacerii, în 2008, au fost mai norocoși în privința actelor, în sensul că unii au primit un exemplar din procura prin care mandatează vânzarea. Un astfel de act, autentificat de asemenea la notarul Busuioc în data de 8 octombrie 2008, este singurul document pe care îl au Maria și George Domșa. Ei erau convinși că acesta este contractul de vânzare-cumpărare pentru pământul pe care, spun ei, că l-au vândut tot lui „Capră Neagră”. Din procură reiese că l-au împuternicit pe Constantin Șutu, din Bosanci, să intabuleze și să vândă în numele lor și pentru ei, oricui va crede de cuviință și în condiții stabilite de el, 32 de ari undeva pe o groapă, în locul numit „Fântâna Ursului”. În continuare sunt nominalizați vecinii și titlul de proprietate. „Prezentul mandat este gratuit, netransmisibil și valabil până la îndeplinire sau revocare expresă”, se mai menționează în procură.
Numai că, la fel ca și în celelalte cazuri cu „mandatari”, și George Domșa ne spune că nu l-a văzut pe mandatarul Șutu în viața lui. „Lui Capră Neagră i-am vândut. A venit cu mașina, ne-a luat și ne-a dus la notar. Am primit 30 de milioane de lei vechi. El nu s-a dus să-și ia terenul în primire. Nu știu cum, pământul acela a rămas tot pe noi. Am aflat când am cerut ajutor pentru lemne, de la primărie și ne-au zis că nu se poate, că avem peste două hectare de teren. Care două hectare, că 35 de ari i-am vândut?! Atunci am văzut că nu pot să-l radiez din Cartea Funciară, nu știu de ce”, spune bătrânul Domșa. Desigur, terenul vândut pe groapa de la Fântâna Ursului s-a transformat, ca și suratele lui, într-o parcelă aproape de centură.
Am încercat să-l contactăm pe Constantin Șutu pentru a ne desluși miracolul. Soția lui ne-a declarat că nu știe ca soțul să se fi ocupat vreodată de vânzarea și cumpărarea de terenuri. Speriată, i-a telefonat, după care ne-a informat că, dacă va dori să vorbească despre acest subiect, ne va căuta el. Până la data apariției acestui text, nu am fost contactați.
Anul 2009 a fost extrem de prolific în apariția noilor latifundiari. Fără să știe și fără să vrea, bătrâni din Șcheia și Mihoveni nu numai că au ajuns proprietari pe o bună parte din islazul din jurul rutei ocolitoare, dar au și vândut fără să știe, prin mandatari, valoroasele pământuri proaspăt dobândite!
Cum și cui au vândut, cum a ajuns fostul inspector școlar adjunct Vasile Monacu vecin, la 140 de metri distanță, cu viitoarea Casă a Corpului Didactic, ce spun cei doi notari care au legalizat actele și ce recunoaște primarul Vasile Andriciuc vom prezenta în zilele următoare.
Vezi și:
- Pe spinarea bătrânilor, au transformat parcele de pe coclauri în mine de aur în preajma şoselei de centură
- Familia Monacu, proprietara celei mai mari părţi din terenul dintre Casa Corpului Didactic şi parcarea şoselei de centură
- O femeie a făcut schimb de terenuri la zece ani după ce a murit
- Andriciuc: „Am fost prost şi cu asta am terminat… Prost! Dobitoc am fost…”
- Prefectura Suceava a început verificarea tuturor parcelelor din zona şoselei de centură de la Şcheia
- Schimburile ilegale de terenuri la şoseaua de centură se prescriu în septembrie