Mâine este Sărbătoarea Sf. Ștefan cel Mare

Odrăslit din pământul Moldovei, măritul Voievod Ștefan cel Mare a fost numit și cinstit din totdeauna de către poporul dreptcredincios: bun, mare și sfânt. Bun pentru faptele sale de milostenie, mare pentru iscusință cu care a condus țara cu dreptate, Dumnezeu pedepsind prin el pe cei lacomi și trădători, sfânt pentru lucrarea lui întru apărarea întregii creștinătăți și zidirea unui mare număr de biserici și mănăstiri.
Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt Dreptcredinciosul Voievod s-a născut la Borzești, din părinții binecredincioși creștini voievodul Bogdan al II-lea și doamna sa Maria-Mălina Oltea, arătându-se din frageda copilărie cu deosebită dragoste față de țară și credință strămoșească.
Curând, după uciderea tatălui său, este chemat la tronul Moldovei la 12 aprilie 1457. Încercat, pe parcursul lungii sale domnii, de numeroase suferințe, nu și-a pierdut niciodată nădejdea în Bunul Dumnezeu ci, cu evlavie și-a purtat jugul vieții sale.
Ștefan cel Mare și cel Sfânt a luptat pentru apărarea întregii creștinătăți „până la moarte” cu capul său adică, „cu prețul vieții sale”, cum arată în scrisoarea adresată principilor întregii creștinătăți, chemându-i la luptă sfântă de apărare a credinței creștine.
Ștefan, Dreptcredinciosul Voievod, a pus biruințele sale nu pe seama iscusinței minții sale ci, cu smerenie pe seama voii și puterii lui Dumnezeu, care i-a stat mereu în ajutor. Măritul Voievod a fost nu numai apărător, ci și mărturisitor al credinței prin numărul mare de mănăstiri și biserici zidite, atât în Moldova cât și în Muntenia, Transilvania și Muntele Athos. Prin frumusețea și măreția acestor sfinte lăcașuri, împodobirea lor cu pictură, înzestrarea lor cu cele necesare sfintelor slujbe, toate lucrate cu o măiestrie artistică neîntrecute până astăzi, binecredinciosul Ștefan cel Mare și Sfânt aduce înaintea lui Dumnezeu „slavă poporului său”, adică a neamului nostru românesc.
Ca om al rugăciunii, evlaviosul Voievod a cerut sfințiților părinți să se roage pentru poporul dreptcredincios al Moldovei, pentru oștenii săi, pentru cei vii și pentru morți. El însuși se ruga cu post și făcând nenumărate fapte de milostenie în vremuri de primejdie mai ales, așa cum este înfățișat pe icoanele pictate în ctitoria sa de la Putna. Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul i-a fost părinte și povățuitor duhovnicesc și înțelept sfătuitor în ceasurile sale de rugăciune și veghe. Deopotrivă a fost om al înțelepciunii și dreptății, precum și al iubirii și iertării: „Te-am iertat și toată mânia și ura am alungat-o cu totul din inima noastră”, scria Voievodul, adresându-se boierului său Mihu, unul din cei care participaseră la uciderea părintelui său. Gândul morții pururea l-a avut în minte căci pentru el moartea era, potrivit învățăturii creștine, o strămutare „de la cele vremelnice” către „locașurile de veci”, așa cum el însuși a pus să se scrie pe piatra sa de mormânt, pregătită cu 12 ani înainte de mutarea la Domnul.
Paginile sfinte de cronică românească amintesc peste veacuri despre evlavia, cinstirea și credința poporului român față de Dreptcredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt: „iar pe Ștefan Vodă l-au îngropat țara cu multă jale și plângere la mănăstire la Putna care era de dânsul zidită. Atâta jale era de plângeau toți, ca după un părinte al lor”, zicând mai departe cronicarul: „Ce după moartea lui până astăzi îi zic Sfântul Ștefan Vodă…, pentru lucrurile lui cele vitejești, care nimeni din domni, nici mai înainte, nici după aceea l-au ajuns”.
O candelă veșnic aprinsă la mormântul lui Ștefan de la Putna
De la mutarea sa la Părintele Ceresc până astăzi, mormântul său de la Mănăstirea Putna este străjuit de o candelă pururea aprinsă, unde fiii neamului românesc neîncetat își pleacă genunchiul cu evlavie și rugăciune către Milostivul Dumnezeu. Măritul și drept-credinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt rămâne peste veacuri o pildă de adevărat conducător de țară, stăpânit permanent de credința în Puternicul Dumnezeu, iubirea de Biserica strămoșească și țara, spre slava lui Dumnezeu, unul în ființă și închinat în Treime, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.