Mai răruț e mai drăguț

După un intermezzo obligatoriu pentru Balonul de Aur, să ne întoarcem la oile noastre. Startul jocului este încă foarte îndepărtat, iar meciurile din stagiile de pregătire trezesc doar interesul diverselor televiziuni, rămâne de văzut dacă tot ele își vor asigura audiența. Așadar tot chestiunile colaterale ne rețin momentan atenția. Cum scapă Rapidul, dacă o ia la vale și Dinamo, poate se duc și U Cluj sau Gloria Bistrița. Iar ăsta e doar preambulul unui an tulbure. La capătul sezonului de primăvară ne poate aștepta un format redus de 12-14 echipe, cu play-off și play-out. Mulți văd acest sistem ca pe o binefacere, ca o trecere care trebuia făcută demult, și nu de nevoie. Nu mă număr printre cei care împărtășesc această părere. La vremea respectivă, adică acum vreo 10 ani, am argumentat și am să reiau acum, făcând o paralelă cu felul în care pleda Nick Hornby pentru fotbal în cartea sa, Febra stadioanelor. Vă reamintesc, frumusețea unui gol vine tocmai din raritatea sa. Același lucru și cu derbiurile Steaua-Dinamo. Partizanii play-off-ului pe asta marșează, vom avea mai multe meciuri Steaua-Dinamo (și altele, desigur, dar ăsta e scos în față). Presupunând că astfel de partide chiar ar fi frumoase, am avea ce vedea, ar fi adevărate sărbători etc, tot n-ar trebui să abuzăm de ele. Hai să ciocnim ouă roșii în fiecare lună! Hai să ne îmbătăm în fiecare zi! Hopa, ăsta chiar n-a fost un exemplu nimerit, unii chiar o fac… Însă nu mai are farmec nici măcar pentru ei. Asta salvează ceva deosebit, să rămână deosebit. Dacă îl transformăm în ceva comun, farmecul piere. Dar dacă mai pui și faptul că „unicul derbi” este în realitate unul de multe ori derizoriu în teren, iar printre suporteri stârnește porniri violente?! Mai multe derbiuri, mai mulți călători aflați la momentul inoportun pe stradă, prin tramvai sau metrou, mai multe magazine cu obloanele trase preventiv pe traseele galeriilor. Iar toate astea trebuie triplate, căci rapidiștii n-or fi nici ei mai prejos!