Începând de ieri, viceprimarii Sucevei se pot apuca cu adevărat de treabă, având și o serie de atribuții concrete, de care se vor ocupa în următorii patru ani.
Ieri dimineață, primarul Ion lungu i-a convocat la o discuție pe cei doi viceprimari, Ovidiu Doroftei și Gavril Vîrvara, cărora le-a înmânat lista de atribuțiuni, stabilită după o serie de discuții purtate în prealabil cu cei doi.
“Consider că am făcut o împărțire echitabilă a atribuțiunilor viceprimarilor. Legea spune clar că viceprimarii sunt subordonați primarului și primesc atribuții de serviciu, dar totuși am avut o abordare democratică în această privință, am discutat cu ei în prealabil împărțirea atribuțiilor, în funcție de ce își doresc și ce pot face”, a declarat Ion Lungu.
Astfel, viceprimarului liberal Ovidiu Doroftei i-a fost repartizată coordonarea următoarelor compartimente și servicii publice:
1. Direcția Generală a Domeniului Public (include gestionarea câinilor vagabonzi);
2. Serviciul urbanism și amenajarea teritoriului;
3. Compartimentul strategii urbane și gestionarea documentațiilor de urbansim;
4. Compartimentul regularizare taxe autorizații de construire;
5. Serviciul asociații de proprietari;
6. Biroul evidența și administrarea imobilelor de locuit.
Gavril Vîrvara, viceprimarul desemnat din partea PSD, are următoarele atribuții:
1. Serviciul Integrare Europeană și strategii de dezvoltare;
2. Compartimentul de turism;
3. Serviciul de salubrizare;
4. Serviciul autorizare activități comerciale și organizare activități culturale.
Secretarului municipiului Suceava, Ioan Ciutac, i-au revenit aceleași atribuții ca și până acum, adică Asistența socială; Evidența persoanelor; Serviciul de acte administrative, relații publice, circulația și păstrarea documentelor; Serviciul contencios administrativ, juridic; Serviciul cadastru, fond funciar și registrul agricol.
“Sunt domenii în care dacă te implici îți ocupă tot timpul”
Primarul Sucevei, Ion Lungu, are așteptări mari de la cei doi noi viceprimari.
“În mare, sunt aceleași atribuții delegate ca și în mandatul trecut la viceprimari, doar că au mai fost făcute unele schimbări, în urma discuțiilor purtate cu cei doi ocupanți ai acestor posturi. Ovidiu Doroftei va avea de rezolvat atâtea probleme legate de urbanism, aștept un suflu nou din partea dumnealui, să putem gestiona mai bine Serviciul de urbanism, să facem disciplină în acest domeniu, odată cu finalizarea Planului Urbanistic General. La Direcția Domeniului Public sunt atâtea probleme legate de spațiile de joacă, de spațiile verzi, ca să nu mai vorbim de cele de la asociațiile de proprietari…”, a precizat Ion Lungu, care a adăugat că „pe de altă parte, viceprimarul Gavril Vîrvara are în grijă toate proiectele de integrare europeană, pe care trebuie să le gestioneze. Este mult de lucru și aici mizez pe experiența lui pentru a asigura documentația necesară demarării altor proiecte, precum cele pe fonduri elvețiene, POR, POS Mediu. La Serviciul de salubrizare trebuie să se ocupe de organizarea și supravegherea desfășurării acestui serviciu, de găsirea de noi amplasamente pentru colectarea selectivă a deșeurilor… Nu în ultimul rând, activitatea culturală a fost încredințată tot viceprimarului Vîrvara, ceea ce va însemna Centrul Cultural Bucovina, Centrul Tradițiilor Populare. Sunt domenii ample, în care, dacă vrei să te implici, îți ocupă tot timpul”.
Ambii viceprimari și-au luat treaba în serios, chiar din prima zi străduindu-se să se pună la punct cu tot ce înseamnă activitățile compartimentelor și serviciilor încredințate, urmând să se familiarizeze și cu legislația în baza cărora se desfășoară aceste activități.
În vreme ce Ovidiu Doroftei consideră că cea mai mare provocare din perioada următoare o reprezintă problema câinilor vagabonzi și cea a miilor de nemulțumiri existente în cadrul asociațiilor de proprietari, Gavril Vîrvara spune că cea mai dificilă problemă a momentului este găsirea unei alternative pentru transportarea gunoiului după închiderea gropii de deșeuri de la Botoșani, în vreme ce principala provocare o reprezintă gestionarea proiectelor cu fonduri europene sau alte tipuri de finanțări.