Meteorologii au emis o informare meteo valabilă pentru județul Suceava în perioada 1 aprilie, ora 13.00 – 3 aprilie, ora 18.00. Informarea vizează intensificări ale vântului, de 55-60 km/h, iar pe crestele munților va depăși la rafală 90 km/h. Precipitațiile vor fi mixte și vor depăși 20 l/mp și se va depune strat nou de zăpadă. Vor fi și intervale în care ninsoarea va fi viscolită. Local, în zonele de deal, precipitațiile vor fi sub formă de lapoviță și ninsoare, mai ales în noaptea de 2/3 aprilie și în cursul zilei de 3 aprilie.






