Valori sucevene

Încă trei weekenduri de „Cultură Estivală” la Suceava

Un interesant proiect de promovare a valorilor sucevene, dar și de punere în valoare a unor spații publice din municipiul Suceava – „Cultură Estivală”, al Asociației Juventus, realizat în asociere cu Primăria Suceava și Consiliul Local Suceava, este în plină desfășurare, de mai bine de jumătate de lună și va continua până în a doua jumătate a lunii august.
Mai exact, la final de săptămână, în zilele de sâmbătă și duminică, o mulțime de tineri frumoși și talentați, alături de cântăreți deja consacrați, din Suceava, se adună în locații precum Parcul Copilului din Burdujeni și Esplanada Casei de Cultură, unde cântă, dansează și se distrează împreună cu cei care se opresc să-i urmărească sau cei veniți acolo să se relaxeze.
Practic, „Cultură Estivală”, ajuns la ediția a V-a, este un proiect de promovare a valorilor sucevene care oferă cetățenilor și turiștilor posibilitatea de a avea parte de evenimente cultural-artistice de mare calitate susținute de artiști suceveni, interpreți de muzică populară, ușoară, folk, hip-hop, blues, clasică, precum și de demonstrații de desen și caricatură, în weekendurile din perioada 13 iulie – 18 august 2019.
Cristian Munteanu, Cornel Angelescu, Magdalena Drăgoi, Dragoș Bucătariu, Diana Adăscăliței, Lavinia Jitaru, Petrică Neculau, Luisa Vasilcovici, Ionuț Catargiu, Maria Gaveniuc, Adina Rohr și Alexandru Meșteri au fost doar o parte dintre cei care au încântat publicul prezent la cele patru spectacole care au avut loc până acum în Burdujeni.
Începând cu 3 august, până pe 18 august, alături de aceștia vor mai concerta Alexandra și Ovidiu Cuza, Dan Alexandru Munteanu, Alexandra Irimescu și Sandra Tudurache, dar scena este deschisă oricărei valori sucevene care dorește să se implice în promovarea orașului Suceava ca promotor al culturii.

Încă trei weekenduri de „Cultură Estivală” la Suceava
Încă trei weekenduri de „Cultură Estivală” la Suceava
Încă trei weekenduri de „Cultură Estivală” la Suceava
Încă trei weekenduri de „Cultură Estivală” la Suceava

Recomandări

Crăciunul francofon – cultură, emoție și educație – Proiect educațional desfășurat la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Expoziția Filialei Uniunii Artiștilor Plastici din Suceava a fost vernisată la Centrul Muzeal „Palatul Dornelor”

Cetatea copiilor – Festival Internațional de Teatru și Literatură Dramatică și concert Andreea Bălan, la Suceava