Forma contează

Gabriel Paraschiv, convocat în premieră la naționala României, la vârsta de 30 de ani



Selecționerul României, Victor Pițurcă, a anunțat, duminică seară, lotul de 18 jucători pentru meciul amical cu Letonia, în care l-a inclus și pe jucătorul formației Oțelul Galați, Gabriel Paraschiv, în vârstă de 30 de ani, chemat în premieră la echipa națională, informează site-ul FRF.
După patru etape, Gabriel Paraschiv este cel mai bun marcator din Liga I, cu șapte goluri, dintre care unul înscris chiar duminică, în meciul cu Rapid, câștigat de Oțelul cu scorul de 2-1, în etapa a IV-a a Ligii I.
Pițurcă a convocat pentru partida cu Letonia următorii jucători: Bogdan Ionuț Lobonț (FC Dinamo București), Eduard Cornel Stăncioiu (CFR 1907 Cluj) – portari; Cristian Ionuț Săpunaru (FC Porto), George Cristian Ogăraru (AFC Ajax Amsterdam), Gabriel Sebastian Tamaș (AJ Auxerre), Sorin Ghionea (FC Steaua București), Cosmin Iosif Moți, Corneliu Cristian Pulhac (ambii FC Dinamo București) – fundași; Cosmin Marius Contra (Getafe CF), Bănel Nicoliță, Matei Mirel Rădoi (ambii FC Steaua București), Răzvan Vasile Cociș (FC Lokomotiv Moscova), Costin Lazăr (FC Rapid), Gabriel Ioan Paraschiv (FC Oțelul Galați), Nicolae Constantin Dică (Calcio Catania) – mijlocași; Adrian Mutu (Fiorentina), Ciprian Andrei Marica (VfB Stuttgart) și Florin Daniel Bratu (FC Dinamo București) – atacanți.
Dintre stranierii convocați inițial, Victor Pițurcă a fost nevoit să renunțe la Răzvan Raț, Paul Codrea, Florentin Petre și Daniel Niculae, accidentați.



Recomandări