Ford anunță cu satisfacție începerea unei noi etape pe anul 2008.
Astăzi 14 august au demarat în Germania operațiunile de asamblare a noii Fiesta, a șaptea generație a modelului de clasă B. Producția va fi asigurată de uzina din Köln unde se află și sediul administrativ al diviziei Ford Europe. Aici va fi produsă gama de modele Fiesta destinată unui număr de 50 de piețe, ce include versiunile hatchback în trei și cinci uși cu volan pe stânga, dar și pe partea dreaptă.
Compania americană speră să fabrice până la sfârșitul anului 148.000 unități, activitate ce va fi susținută de 4.100 angajați. Exportul de vehicule va reprezenta circa 85% din volumul total de producție înregistrat la Köln.
Primul model Fiesta ieșit de pe liniile uzinei, un automobil în cinci uși de culoare roșie, a fost condus către porțile uzinei sub privirile mai multor invitați de onoare printre care și Jürgen Rüttgers, primul ministru al landului federal Renania de Nord-Westfalia.
Noul Ford Fiesta va fi comercializat pe piețele europene începând din luna octombrie. Modelul subcompact are un preț de pornire de 11.250 de euro pentru versiunea de bază echipată cu motorul pe benzină de 1.2 litri ce dezvoltă 60 de cai putere și are în dotare standard sistemul de siguranță activă ESP – programul electronic al stabilității, cinci airbaguri și direcție asistată electronic – EPAS, care ajută la scăderea consumului de combustibil.
Noua Fiesta dispune de cutii manuale cu cinci și șase rapoarte și de noua transmisie automată denumită Durashift. Propulsia este formată din șase unități împărțite astfel: patru pe benzină de 60, 80, 96, 120 cai putere și două diesel common-rail de 60 și 90 de cai putere.
Ford va introduce progresiv pe piață mai multe derivate în gama proaspătului Fiesta: versiunea economică denumită EcoNetic, două sportive Zetec S, ST și una de performanță botezată RS.