Eu, în copilărie, am fost mâncat de păduchi, de ploșnițe, am răbdat de frig și de foame în unele perioade. Am răbdat de mai multe. Și ce făceau în acest timp conducătorii bolșevici? Trăiau precum vechii exploatatori burghezi și moșieri, în general în vilele lor, îmbrăcați elegant, cu mâncare bună și cu altele, ba mai și încălcau morala proletară, în general cei mai mari, dar și cei mici. Tovarășa Ana Pauker era îmbrăcată elegant, cu părul ei tuns în mod inedit atunci, tovarășul Gheorghiu-Dej avea costume elegante, cu cravată, mergea des la Opera din București, pe care a și construit-o. Adevărat, fuma „Naționale”. Bolșevicii cominterniști aveau deja gospodăria de partid, nomenclatura deja se formase. Cuvântul „nomenclatură” a început să dispară din limba noastră vorbită și chiar literară. El vine de la „nomenclator”, o listă de oameni sau obiecte. L-a folosit prima dată, într-o carte cu acest titlu, Milovan Gilas, un fost tovarăș al lui Tito, bolșevic cominternist de la Moscova, care ulterior s-a certat cu Tito și a ajuns și la pușcărie.
Nomenclatura, în comunism, cuprindea activiștii de partid și de stat, care aveau un statut special și privilegii deosebite. Lenin încă a conștientizat că ei se pot transforma într-o „aristocrație muncitorească”, dar fără să devină conți sau duci, ci pur și simplu primi-secretari, secretari, miniștri, activiști, generali și alți ofițeri superiori de securitate și parțial armată, membri ai CC al PCR care nu erau erau activiști etc. În dicționarele din comunism cuvântul nu apărea. „Nu există nomenclatură, tovarăși”, ar fi spus tovarășul Panaitiu. „Noi suntem detașamentul revoluționar conducător al clasei muncitoare. Ce dracu, nu l-ați citit pe Lenin? Ia apucați voi și studiați temeinic operele tovarășului Nicolae Ceaușescu, secretarul nostru general, reales în unanimitate la recentul congres!”. Foștii nomenclaturiști scriu despre orice, numai despre cum era reales în unanimitate tovarășul Nicolae Ceaușescu la congres nu suflă o vorbă. E vorba de foștii membri ai CC al PCR ani mulți și de alți tovarăși, care făceau parte din nomenclatură. Scriitorii foști membri ai CC al PCR sau tinerii foști membri ai CC al UTC de ce nu povestesc generațiilor viitoare măreția congreselor partidului și uteceului? De câte ori se ridicau, în decurs de 10 ore, în picioare și băteau din palme? Dar mai și strigau lozincile binecunoscute de noi, cei bătrâni: „Ceaușescu și poporul”, Ceaușescu reales”, „Stima noastră și mândria, Ceaușescu, România, ura, ura”, etc.
Haideți, tovarăși nomenclaturiști, povestiți-ne! Doar erați mulți și vânători iscusiți, precum întâiul vânător al țării. Faceți comparație cu ceea ce fac politicienii mârlani, vorba dramaturgului Paul Everac, evident, de astăzi. Cuvântul nu trebuie căutat în dicționare. Trebuie întrebat un țăran bătrân ce înseamnă. Dar să mai fac o precizare: toți conducătorii bolșevici ai României, inclusiv primii cominterniști, tovarășa Ana Pauker, tovarășii Gheorghiu-Dej și Ceaușescu, chiar și Dumitru Popescu-Dumnezeu nu-mi stârnesc o oroare mai mare decât un individ care făcea spectacole pe stadioane și scria ode dedicate geniului Carpaților. Dar nu pentru poezii și spectacole am oroare numai când îi aud numele, ci din alte motive, pe care nu le mai amintesc. Tinerii de azi și cei de mâine merită să știe cât de dizgrațios s-au purtat unii așa-ziși scriitori în comunism. Ei întrețineau cultul personalității lui Ceaușescu. Acum nu vine unul să spună cel puțin ca Postelnicu: „Am fost un dobitoc!”. Paradoxal, dar începe să-mi fie simpatic tovarășul Postelnicu cel de la mascarada aceea de proces.
Cine a mai auzit de procesul comunismului? L-au blocat de la început vechii bolșevici cominterniști, cei care au început construirea socialismului în România. Singurul care ar fi făcut un proces al comunismului, dacă venea la putere după 1990, era Corneliu Coposu. De aceea el a fost dușmanul numărul unu al foștilor activiști de partid și de stat. S-au folosit de prostia endemică a poporului român, care i-a votat tot pe vechii torționari bolșevici. „Halal popor, halal națiune!”, vorba lui Conu Leonida. Așa se face că apar la TV și sunt în parlament de mulți ani toate gunoaiele comunismului. Coposu ar fi trebuit să continue cu ei canalul București-Dunăre, o lucrare necesară, începută de marele cârmaci. Fostul activist utecist pe tărâmul presei, Ion Cristoiu, mai stă de vorbă cu câte un dinozaur bolșevic, scăpat de gloanțele kalașnikovului sau de canalul București-Dunăre. Toți au rămas aceiași înrăiți bolșevici, mincinoși și detestabili. Ceaușescu nu i-a luat cu forța să-i pună în funcții. Toți au vrut putere, privilegii și altele. Toți sunt la fel de vinovați ca președintele lor iubit. Cel puțin să nu mai apară pe la TV aceste reptile bolșevice. Dar la ce posturi apar? Cine-i patronul mai multor televiziuni în România? E un urmaș al lui Malaxa, care a moștenit averea părintelui său? Oricum, cel mai bine știe analistul politic Ion Cristoiu. Dinozaurii bolșevici spun în general că ei au vrut să facă bine, dar nu i-a lăsat în general tovarășa Elena Ceaușescu. Minciuni penibile.
