Fiat introduce pe piața locală un nou vehicul de oraș. A treia generație Panda a debutat oficial și în România, fiind evoluția firească a unui model care, încă de la început, și-a cucerit audiența prin simplitatea și carisma cu care a abordat cele mai esențiale aspecte ale unei mașini de dimensiuni mici.
Noul Panda va fi disponibil în trei versiuni de echipare (Pop, Easy și Lounge) și va dispune inițial de trei motorizări: benzină de 69 CP și 85 CP și diesel de 75 CP. Consumul de combustibil ajunge la doar 3,9 l/100 km în ciclul mixt pentru motorul Multijet, 4,2 l/100 pentru motorul pe benzină TwinAir și 5,2 l/100 pentru cel de 69 CP.
Până la sfârșitul anului, gama va fi completată de motorul 0.9 TwinAir 65 CP și, tot în a doua parte a anului, va fi lansată pe piață și versiunea 4×4. Noul model are 365 cm lungime, 164 lățime și 155 cm înălțime și este unul dintre cele mai încăpătoare portbagaje din clasa: 225 litri ce pot deveni 260 sau 870 cu spătarul banchetei rabatat.
Designul este tipic italian, cu linii și unghiuri rotunjite și un aspect general elegant și impunător pentru un autoturism de clasa mică. Interiorul, schimbat complet, urmează linia estetică a unghiurilor rotunjite și impune un tablou de bord foarte modern, cu display central și o consolă bine organizată, ergonomică și materiale de interior de foarte bună calitate. Gama de culori este vastă și foarte permisivă în privința cromaticii, constând în 10 culori de exterior și 9 pentru interior.
Un alt argument forte este faptul ca interiorul noului Panda poate fi personalizat in funcție de preferințe și necesități: cu 4 sau 5 locuri, cu bancheta spate rabatabilă sau divizată 50/50 sau 60/40. Scaunul pasagerului poate fi de asemenea rabatat, în așa fel încât în Noul Panda se pot transporta obiecte cu lungimea de până la doi metri, un record in categoria sa. Spațiile de depozitare sunt de asemenea numeroase, utile și bine amplasate.
Printre inovațiile pe care Fiat Panda le aduce în premieră în segmentul A se numără sistemul de siguranță LSCM, prin intermediul căruia se atenuează impactul unei coliziuni la viteze mici, un aspect deosebit de important pentru un city car, dar și sistemul Smart Fuel, prin care este prevenită, printre altele, posibilitatea alimentării cu un combustibil greșit.
Prețul de pornire al noului Fiat Panda este de 9.950 de Euro cu TVA pentru motorizarea 1.269 CP Pop, incluzând, printre altele, în dotarea standard patru airbag-uri, ABS+EBD,închidere centralizată, servodirecție electrică Dual Drive, Smart Fuel System.
