Preacucernice părinte Ioan Ioanicescu (fost profesor de Liturgică al Facultății de Teologie din Craiova), în Evangheliile ultimelor duminici, Sfinții Părinți ne-au pus în față mai multe vindecări miraculoase, de ce?
Boli trupești și sufletești
Din Sfânta Scriptură aflăm despre două feluri de boli, trupești și sufletești. În ființa noastră omenească sălășluiesc, ca doi copii în pântecele aceleiași mame, trupul și sufletul. Pe cât de mare este bucuria când aceștia doi sunt sănătoși, pe atât de mare este durerea când unul din ei este bolnav.
Prin minunile săvârșite, Domnul arată, pe de o parte, puterea Sa dumnezeiască, pe de altă parte, marea Sa iubire față de oameni. Trebuie să reținem însă că, prin vindecarea bolilor trupești, Mântuitorul ne-a dat și nouă o pildă: ca atunci când vedem pe cei ce au trebuință de ajutorul nostru, să le sărim în ajutor, prin fapte de milostenie.
Sfânta Evanghelie ne mai prezintă și o altă infirmitate, mai grea și mai apăsătoare decât neputința trupească, infirmitatea morală a fariseilor, care în loc să se bucure de minunea săvârșită chiar sub ochii lor, au început a cârti, spunând că nu se cădea să se facă aceasta în zi de sâmbăta. În cuvinte aspre, Mântuitorul a înfierat vorbirea mai-marelui sinagogii cu expresia: „fățarnice!”, și aceasta pentru că dincolo de cuvintele rostite cu meșteșug erau invidia, vicleșugul și răutatea.
Ce este acela un fățarnic?
După cum infirmul de ochi nu vede lumina soarelui și nu o recunoaște, tot așa fățarnicul nu vede și nu recunoaște binele, adevărul și dreptatea din jurul lui, ci caută mereu să cârtească, să le judece și să le întunece cu vicleșugul și cu răutatea care-i întunecă inima. După cum cel șchiop nu poate umbla drept, tot așa fățarnicul nu poate iubi dreptatea și binele, punând în locul lor necinstea și înșelăciunea. Fățărnicia este o infirmitate morală, o orbire spirituală. Fățarnicul se arată refractar față de tot ce este lumină, adevăr și dreptate. Fățarnicul una gândește, alta vorbește și alta face. El caută să pară înaintea oamenilor bun, blând, credincios și corect, dar gândurile îi sunt viclene. Fățarnicul e omul cuprins de mândrie, dornic de parvenire, dornic de a fi lăudat de semeni. El se socotește pe sine mai bun, mai deștept, mai credincios decât semenii săi, și aceasta îl pune în situația de a nu fi sincer, de a se minți pe sine și pe alții, de a nu avea un corespondent în felul cum se manifestă, în vorbele lui, în faptele și atitudinea lui.
Desigur, Mântuitorul a înfierat atunci mai ales fariseismul sub aspectul lui religios, adică acela prin care credința în Dumnezeu și dragostea de oameni sunt trădate de faptele omului fățarnic. Această atitudine a avut, și poate avea, multiple înfățișări. El poate fi în cultură, în artă, în știință și, în general, în viață. Este trăirea în superficialitate, complacerea în minciună și falsitate. Lipsa de legătură cu adâncurile vieții, cu marile îndatoriri pe care ni le pune viața în spate. Drept aceea, să învățăm din Evanghelia acestei duminici că este bine să ne îngrijim atât de trup, dar mai ales de suflet. Să ne îngrijim și să păstrăm sănătatea trupului, fugind de tot ceea ce ar primejdui și ar slăbi puterea și înfățișarea lui. Să nu uităm însă de sănătatea sufletului, să nu fie cuprins de cumplita infirmitate a fățărniciei, a vieții superficiale și false, a compromisului cu păcatul, cu minciuna, ura, invidia, mândria și nedreptatea. Să trăim în bună chibzuință, în pace și omenie, în dragoste de Dumnezeu și de oameni, în întrajutorare și facere de bine, căci numai așa ne vom putea bucura de darurile cerești, aduse de Mântuitorul Hristos.
(diac. Ioniță APOSTOLACHE, sursa: www.ziarullumina.ro)
