Fără dor nu se poate

La ultima reprezentație a anului de grație 2012, vă cer îngăduința de a ne detașa puțin de acest sport care ne ține prizonieri, tocmai pentru a-l vedea mai bine. Cum ar veni, să ieșim dintre copaci pentru a vedea pădurea. Încep prin a împrumuta fățiș o idee. Este o descriere din “Febra stadioanelor” a lui Nick Hornby. Titlul acestei cărți este în original Fever Pitch, despre care Radu Paraschivescu, el însuși traducător al altei cărți a lui Hornby, spune că ar fi fost tradus eronat. A devenit “Febra stadioanelor” în viziunea mult mai tânărului Andrei Gorzo, cunoscut mai degrabă pentru critica de film decât pentru apropierea sa de sport. De fapt, absolut deloc pentru apropierea de sport. De aceea, deși nu văd cum altfel s-ar fi putut interpreta expresia englezească, aș avea mai multă încredere în varianta lui Radu Paraschivescu, vechi editorialist “pe problemă”, numai că acesta nu ne spune care este aceasta. Dar iată că m-am pierdut în amănunte. Nick Hornby este un scriitor care a fost suporter dedicat al lui Arsenal cu mult înainte de a deveni scriitor. Oximoronic, ar putea fi descris ca fiind un ultras pașnic. Iată un mod de a surprinde frumusețea fotbalului: “Golurile au o valoare a rărității pe care punctele, coșurile și seturile n-o au și va exista întotdeauna fiorul acela, fiorul de a vedea pe cineva făcând ceva care nu poate fi făcut decât de trei-patru ori într-un întreg meci, asta dacă ești norocos, și deloc dacă nu ești. Și iubesc ritmul său, lipsa formulei, și iubesc felul în care oameni mici de statură pot distruge oameni mari, așa cum n-o pot face în alte sporturi de contact, și felul în care echipa mai bună nu câștigă neapărat.” Sper că v-a plăcut, mai ales că idei de-astea ne-au trecut și nouă prin cap. Golul e ca o iubită pe care abia o aștepți, dar care nu vine când vrei tu. Și, desigur, nu prea des, tocmai ca să-ți fie dor. Rămâne stabilit, fără dor nu se poate. La Mulți Ani!