Expoziția ”Flori pentru Flori”, a maestrului Radu Bercea, va fi vernisată joi, 15 august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, la ora 17.00, la Galeriile de artă ale Muzeului de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni. Vor fi expuse 30 de lucrări dedicate tuturor doamnelor și domnișoarelor, realizate în tehnică proprie – acrilic, cu reprezentări florale de mare sensibilitate artistică, având ca centru de greutate chipul unei femei.
Expoziția de pictură dedicată femeii va putea fi vizitată la muzeul din urbea de pe Șomuz până pe data de 20 august, fiind a doua prezență a lui Radu Bercea pe simezele Muzeului de Artă „Ion Irimescu” în mai puțin de trei luni, în perioada 10 – 30 iunie 2019 fiind prezent cu expoziția de grafică “Memoria retinei gulagului românesc”.
Despre autor și arta sa va vorbi profesorul și scriitorul Constantin Bulboacă, manifestarea fiind completată și cu un moment muzical.
Muzeul de Artă „Ion Irimescu” va fi deschis pentru public joi, 15 august, și vineri, 16 august, cu program normal pentru vizitatori, de la 9,00 la 17,00.
Radu Bercea, un om cu un destin aparte
Devenit un reper al artei din Bucovina și un punct de sprijin al acestor tărâmuri culturale, pictorul și graficianul Radu Bercea, un om cu un destin aparte, este cunoscut prin cele peste 200 de expoziții, realizate de-a lungul timpului în țară ori peste hotare, în Ucraina, Țările Baltice, Franța și exotica Brazilie, acolo unde Primăria orașului Rio Negro i-a acordat pe merit titlul de „Cetățean de onoare”, și, nu în ultimul rând, prin imaginile plastice ale infernului trăit în perioada de detenție politică, în cărți precum „Imagini din gulagul românesc“, „Memoria retinei gulagului românesc“, „Deportații“ ori „Mărturii din Infern“. Mai este „Cetățean de onoare” în Port Marly – Franța, în Ostrița, regiunea Cernăuți, și Gura Humorului.
Radu Bercea, născut pe 29 august 1939, în Cuciurul Mare, Cernăuți, Bucovina,esteși un martir al neamului românesc, care a trecut prin gulagul românesc, iar ceea ce a trăit spune și altora, dar nu prin cuvinte, ci prin imagini pictate, prin desen, printr-o expoziție itinerantă, „Memoria retinei gulagului românesc“, care a poposit în numeroase orașe din România, dar și peste hotare.
Pe 30 aprilie 1959, când era elev în anul trei la Arte Plastice, la Școala de Pictură și Arte Decorative „Octav Băncilă“ din Iași, a fost arestat de către organele de securitate în urma unui comentariu la adresa Partidului Comunist pe care l-a făcut în timpul unei discuții cu colegii săi. Tribunalul Militar Iași l-a condamnat pe elevul Radu Bercea la 20 de ani de muncă silnică și zece ani de degradare civică, motivele fiind „discuții dușmănoase la adresa regimului din RPR, elogii la modul de viață din statele capitaliste, ponegrirea condițiilor de viață din țara noastră create de PRM și Guvern“. A trecut prin lagărele din Balta Brăilei, unde i-a cunoscut pe scriitorul Alexandru Ivasiuc, academicianul Alexandru Zub, scriitorul Alexandru Paleologu, în final fiind închis în Bacul Gironde, care avea arborat steagul francez. Vapoarele care treceau pe Dunăre nu știau că acolo este o închisoare.