Expoziția „Eikon, Simbolon, Eidolon”

Icoane ortodoxe pictate pe lemn de părintele Emilian Gavrilean

La galeria situată pe palierul de la etajul Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” din municipiul Suceava se deschide joi, 9 decembrie a.c., la ora 13:00, Expoziția-instalație de icoane „Eikon, Simbolon, Eidolon” („Icoană, Simbol, Idol”), realizată de preotul Emilian Gavrilean, de la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena, din Gura Humorului.
Expoziția inedită, organizată cu binecuvântarea ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, care prezintă publicului 50 de icoane și o instalație originală, ne oferă în postul Crăciunului, așa cum ne-a spus pr. Emilian Gavrilean (doctorand al Universității de Arte „George Enescu” Iași, autor al mai multor expoziții de pictură), „o terapie vizuală iconică, o curățire, o igienizare a privirii prin intermediul icoanei”.
„Icoana ortodoxă – subliniază pr. Emilian Gavrilean – este și un mod iconic de a privi lumea ca un dar din partea lui Dumnezeu, iar omul ca purtător al chipului lui Dumnezeu”.
Expoziția va fi prezentată de criticul de artă Valentin Ciucă, pr. prof. Ioan Irimia și psihologul Catrina Cotoară.

Recomandări

Expoziția „Icoana – fereastră spre Lumină”, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Suceava

A patra ediție a Atelierului „Festivalul ouălor încondeiate” al Asociației Culturale „Sfântul Mitropolit Dosoftei”, la Centrul Cultural Bucovina

Investiție în viitorul copiilor – Proiectul „Centrul de activități cu tineretul Sfântul Ilie Tesviteanul”, prezentat la Suceava