„Cât despre cele jertfite idolilor, știm că toți avem cunoștință. Cunoștința însă semețește, iar iubirea zidește. Iar dacă i se pare cuiva că cunoaște ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască. Dar dacă iubește cineva pe Dumnezeu, acela este cunoscut de El. Iar despre mâncarea celor jertfite idolilor, știm că idolul nu este nimic în lume și că nu este alt Dumnezeu decât Unul singur. Căci deși sunt așa-ziși dumnezei, fie în cer, fie pe pământ, – precum și sunt dumnezei mulți și domni mulți, totuși, pentru noi, este un singur Dumnezeu, Tatăl, din Care sunt toate și noi întru El; și un singur Domn, Iisus Hristos, prin Care sunt toate și noi prin El. Dar nu toți au cunoștința. Căci unii, din obișnuința de până acum cu idolul, mănâncă din cărnuri jertfite idolilor, și conștiința lor, fiind slabă, se întinează. Dar nu mâncarea ne va pune înaintea lui Dumnezeu. Că nici dacă vom mânca, nu ne prisosește, nici dacă nu vom mânca, nu ne lipsește.”
(I Corinteni 8, 1-8)
În vremea Sfântului Pavel, Corintul era un puternic centru păgân. Într-un astfel de mediu, unde nenumărați idoli erau venerați și temuți, corintenii descoperă, odată cu primirea Evangheliei, că idolii sunt nimic. Uimitor, Evanghelia poate schimba tradiții îndelung cultivate, dar greșite, obiceiuri devenite firesc al vieții. Creștinismul este o credință a cunoașterii, de aceea există riscul ca această cunoștință să ducă la aroganță, la sentimente de superioritate față de ceilalți. Corintenii, trăind în cadrul libertății credinței, nu țin cont de ceilalți, nu privesc cu dragoste către frații mai slabi. Atunci când postim, avem tendința să ne ridicăm deasupra celorlalți, să ne considerăm superiori. Nu mâncarea ne va facilita poziția înaintea lui Dumnezeu, ci modul în care am ales să renunțăm la anumite feluri de mâncare. Postul se trăiește în dragoste față de semeni, căci prin postul meu nu mă depărtez de semeni, ci de păcat, nu mă înalț peste oameni, ci peste omul cel vechi, stăpânit de patimi. În perioada de post, nimeni nu îmi este inferior. Nu putem expune exercițiul postirii pericolului jignirii celorlalți, chiar dacă aceștia nu postesc. Nu avem voie să rănim, să arătăm altora cât de „creștini” suntem, nu avem voie să ne comparăm, pentru a ne simți mai presus. În post, orice scop, altul decât apropierea noastră de Dumnezeu și de semeni, în iubire și bună făptuire, trebuie să dispară. Postirea face parte din taina vieții, este o lucrare a sufletului, în primul rând. Atunci când taina postirii este afișată, o pierdem, deoarece taina trebuie descoperită din trăire.
(Ciprian OLINICI)
