„Duhovnic de mir sau de mănăstire?”

Fiecare are rănile lui. Pentru unele boli unii doctori sunt mai buni decât alții. Sunt unii cărora le este mai de folos să se spovedească la preotul de parohie, la care pot ajunge foarte des. Câtă vreme au de luptat cu căderi foarte mari, spovedania deasă le este de mare folos. În același timp s-ar putea ca de mai mare folos să le fie întâlnirea cu un duhovnic ieromonah, care poate avea mai multă experiență în arta spovedaniei.
Dar spovedania nu ține numai de artă, cel mai important este ca duhovnicul să fie luminat de Dumnezeu.
Una dintre soluțiile pe care le întâlnim din ce în ce mai des în zilele noastre este următoarea: creștinii își găsesc un duhovnic de mir cu care se pot întâlni des. În același timp, pentru problemele mai grele ei pot cerceta pe vreunul dintre ieromonahii mai bătrâni (nu numai la trup, ci mai ales la minte). Duhovnicii de mir nu îi împiedică să țină seama de povețele bătrânilor ieromonahi, iar ieromonahii îi vor ajuta să sporească în toate cele bune pe care le recomandă duhovnicii de mir.
S-ar mai putea spune multe despre acest subiect, dar nu o vom face, întrucât nu dorim decât să atragem atenția asupra unor probleme care își caută rezolvare.
„Trebuie să te spovedești și să te împărtășești de patru ori pe an, că așa învață Biserica…” „La spovedanie nu trebuie să spui decât păcatele foarte mari, ca să nu îl obosești pe părintele”… „Preoții de la mănăstire au har, cei de mir nu…” Iată care au fost afirmațiile care ne-au provocat să scriem acest text. Astfel de sfaturi nu pot da roade bune. Dovedesc imaturitate duhovnicească. Cei care s-au grăbit să le comunice altora sunt doctori care nu s-au vindecat mai întâi pe ei înșiși.
Nu este ușor ca, după citirea rândurilor de mai sus, cititorii să reușească să discearnă între ceea ce le este cu adevărat de folos să preia din sfaturile altor creștini și ceea ce nu merită luat în seamă.
Trebuie totuși să atragem atenția asupra faptului că nu ne-am dorit în nici un caz să promovăm un anumit scepticism cu mască duhovnicească. Efectul unui asemenea scepticism poate fi demolator, poate duce la uscăciune duhovnicească. Un astfel de scepticism riscă să transforme omul într-un judecător nu numai al părerilor îndoielnice ale altora, ci și al întregii vieți ortodoxe, ajungând să judece critic până și învățătura Sfinților Părinți, Sfânta Scriptură și însăși Biserica.
Pentru a preîntâmpina o astfel de atitudine, vom afirma fără șovăială importanța legăturii duhovnicești dintre creștini. Cei care vin la biserică de puțină vreme vor avea multe de învățat de la cei care au o experiență duhovnicească mai solidă. Este adevărat că sfaturile acestora nu au rolul de a substitui sfaturile primite de la duhovnic. Dar este și mai adevărat că pot fi foarte folositoare. Mai ales pentru cei care încă nu îndrăznesc, din rușine sau din lașitate, să ceară răspunsuri chiar de la cel rânduit de Dumnezeu pentru a răspunde: adică de la duhovnic…