Criză profundă

Două posturi de poliție, acoperite de un singur om



Postulde Poliție TF Rădăuți se află în incinta gării
Postulde Poliție TF Rădăuți se află în incinta gării

Criza de personal ce se manifestă în ultima perioadă în structurile locale ale MAI pare să-și fi atins vârful la Serviciul Județean al Poliției Transporturi Suceava, unde un singur om a ajuns să răspundă de două posturi de poliție. Este doar vârful crizei generale de personal de la structura de poliție care răspunde de problemele care apar în trenuri și în gări, oamenii legii încercând totuși să se descurce așa cum pot.
Cele două posturi de poliție din structura „Transporturi Feroviare” (TF) acoperite de un singur om al legii se găsesc în gări importante din județ, Rădăuți și Dornești. Deși activitatea feroviară din zonă a scăzut în ultima perioadă, totuși cele două puncte au rămas importante, mai ales Gara Dornești fiind un important nod feroviar, cu un însemnat trafic de marfă dinspre Ucraina, tranzitată inclusiv de trenuri internaționale de persoane. Apoi, șeful de post răspunde de toată zona Rădăuți, pe traseul de linie ferată de până la Putna, dar și pe cel care continuă până la Nisipitu, unde linia ferată închisă se află oficial în conservare și unde anul trecut s-au semnalat două furturi de cale ferată.
S-au împuținat până a rămas unul
Agentul șef Dumitru Strungariu este de ani de zile șeful Postului de Poliție TF Rădăuți. O perioadă a avut doi colegi subalterni, apoi unul, după care a rămas singur. În urmă cu puțină vreme, șeful de post din Dornești s-a pensionat, astfel că agentul șef a primit misiunea de a se ocupa și de problemele de aici. Astfel a ajuns să fie șef peste două posturi de poliție, dar fără să aibă nici măcar un singur subaltern.
O situație sinonimă cu o criză profundă de personal, șansa omului legii fiind că în ultima perioadă în zonă nu au fost probleme deosebite.
Criza de personal, cauze multiple
La Serviciul Județean al Poliției Transporturi Suceava schemele de personal sunt incomplete de ani de zile, situații asemănătoare fiind și la alte structuri similare din țară. Mirajul unor transferuri în locuri mai „călduțe”, tăierea plății chiriilor, blocarea unor posturi, toate au dus la această situație.
Câteva pensionări ale cadrelor mai în vârstă la finele anului trecut au înrăutățit însă situația, cazul de la Rădăuți fiind doar un exemplu care reprezintă vârful crizei. Speranțe de redresare sunt, însă nu pentru viitorul apropiat. Există semnale că după mulți ani școlile de poliție vor școlariza agenți specializați în domeniul „Transporturi Feroviare”, după finalizarea studiilor aceștia urmând să fie repartizați la posturile de poliție cu scheme de personal deficitare. Până atunci însă fiecare trebuie să se descurce cum poate.
Personalul din cadrul Serviciului Județean al Poliției Transporturi Suceava refuză să se plângă de această criză, oamenii legii spunând că își fac treaba în condițiile existente și nu sunt depășiți de situație.