Prescriere

Două mame criminale scapă definitiv de răspundere pentru faptele lor



Două cazuri de pruncucidere, petrecute în 2000, respectiv în 2001, nu-și vor mai găsi niciodată rezolvarea, dosarele urmând a fi închise pentru că faptele s-au prescris deja de mult. Conform Codului Penal, infracțiunea de pruncucidere se prescrie după șapte ani, însă în aceste cazuri termenul a mai fost prelungit până în 2010. Ambele cazuri se află pe masa unui procuror criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, închiderea lor definitivă fiind o chestiune de zile.
Anchetatorii mărturisesc că de regulă cazurile de acest gen pot fi elucidate în termen de cel mult șase luni de zile de la comiterea lor, atâta timp cât mama ucigașă mai prezintă urmele unei nașteri, ulterior, dacă nu există ale mijloace de probă, fapta fiind imposibil de probat.
Vieți frânte din fașă într-un mod înfiorător
Prima dintre fapte s-a petrecut pe 9 septembrie 2000. La acea vreme, pe acostamentul căii ferate Verești – Suceava, în zona stației Văratec, într-o sacoșă din plastic a fost găsit cadavrul unui nou-născut de sex feminin. Bebelușul avea mâinile legate cu un șiret de pantof de culoare neagră, iar în urma necropsiei s-a stabilit că fătul fusese născut viu și ucis cu mai multe lovituri în cap, cu un obiect contondent. Din cercetările oamenilor legii de la Serviciul Județean al Poliției Transporturi Suceava, care au avut în cercetare cazul, s-a stabilit că sacoșa fusese aruncată în zorii zilei, dintr-un tren, cel mai probabil un accelerat care venea de la Timișoara. Din păcate, nu au existat martori, probele de la fața locului nu au scos în evidență nimic concludent, iar verificările dispuse la toate spitalele și maternitățile din localitățile tranzitate de respectivul tren nu au dat nici un rezultat.
A doua pruncucidere rămasă cu autor necunoscut s-a înregistrat la 10 octombrie 2001, atunci cadavrul unui bebeluș de sex feminin fiind găsit în zona fostului Gostat din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava. Și în acest caz a fost vorba de o moarte violentă, decesul micuței survenind pe fondul unui traumatism cranio-cerebral produs prin lovire. Nici un indiciu nu i-a ajutat pe anchetatori nici în cazul acestei pruncucideri.
Conform Codului Penal, infracțiunea de pruncucidere se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.