Cuvânt de învățătură

Ce nume punem copiilor?

Împăcarea cu Dumnezeu și revenirea la dragostea Lui s-au împlinit prin moartea și învierea lui Hristos. Precum prin greșeala unuia a venit osânda pentru toți oamenii, așa și prin Jertfa de pe Cruce a Mântuitorului au venit harul, iertarea și îndreptarea pentru toți cei ce cred. În chip văzut, taina prin care intrăm iarăși în părtășia iubirii dumnezeiești este Sfântul Botez. Prin întreita cufundare în apă, în numele Preasfintei Treimi, cel ce se botează se curățește de păcatul strămoșesc și de orice altă întinăciune, se naște la o viață spirituală nouă și devine membru al Bisericii lui Hristos. Odată cu botezul, acesta primește un nume sfințit, numele de botez, care este scris în Cartea vieții.
Cel care se botează e bine să primească un singur nume, întrucât are o singură naștere și un singur suflet. „Un nume bun este mai de preț decât bogăția”, iar „numele celui drept este binecuvântat”, zice Înțeleptul Solomon (Pilde 19, 1; 10, 7), înțelegând din aceste cuvinte că numele de botez este un nume bun, binecuvântat, legat pentru veșnicie de cel care îl poartă. El nu se schimbă, decât numai pentru cei care intră în viața monahală. De aceea, în timpul slujbelor, oamenii sunt pomeniți numai cu numele de botez, nume care este scris în ceruri, cum spune Mântuitorul: „Bucurați-vă, că numele voastre sunt scrise în ceruri” (Luca 10, 20). Având o însemnătate așa de mare, acest nume trebuie ales cu multă chibzuință, așa cum ne sfătuiește Sfântul Ioan Gură de Aur: „Aceasta este rugămintea mea către voi: dați copiilor numele sfinților și ale drepților… de aici, de la nume să începem și noi să modelăm sufletul copilului nostru. Să intre numele sfinților în casa noastră, la botezul copiilor” (Despre creșterea copiilor).
Potrivit celor afirmate de Sfântul Părinte și de întreaga Tradiție a Bisericii noastre, este bine să fim cu luare aminte atunci când alegem numele de botez al copiilor noștri. Să dăm copiilor numele sfinților, nu pe cele străine de tradiția ortodoxă sau cele care stârnesc ilaritate. Numele primit la botez îl face pe cel care îl poartă ucenic al sfântului, care devine ocrotitor, ajutător și rugător pentru el înaintea lui Dumnezeu. Astfel, ziua de pomenire a sfântului respectiv devine zi de sărbătoare și a celui ce-i poartă cu evlavie numele.
(pr. asist. Nicușor BELDIMAN)

Recomandări

Simpozionul Internațional „Chemarea străbunilor: istorie și credință pentru viitorul românilor de pretutindeni”

Binecuvântare arhierească la Biserica „Acoperământului Maicii Domnului” din cadrul Așezământului de copii din Rădăuți

Concursul pentru copii și tineri „Istoria în desene”, ediția a VI-a, organizat de Muzeul Național al Bucovinei