Liga a V-a

Campionatul se reia duminică



La sediul Asociației Județene de Fotbal s-a stabilit ieri programul ediției 2008-2009 a Ligii a V-a. Ca urmare a numărului record de formații înscrise la start, cele 44 de echipe au fost împărțite în trei serii, după criteriul geografic. „Am fost surprins plăcut de numărul mare al grupărilor care și-au manifestat dorința de a participa în competițiile organizate de Asociația Județeană de Fotbal. Dacă punem la socoteală și cele 16 formații ce activează în Liga a IV-a, cred suntem județul din România cu cele mai multe participante la acest nivel”, a declarat președintele AJF Suceava, Aurel Daicu. Campionatul Ligii a V-a se va relua duminică 24 august.
Iată programul complet al meciurilor din runda inaugurală:
Seria I
Locomotiva Dornești – Unirea Horodnic (partida se joacă la Calafindești)
Bucovina Șerbăuți – Avântul Volovăț
Bucovina Frătăuții Noi – Școala de Fotbal Rădăuți
Carpați Gălănești – Eusadi Negostina
Avântul Grămești – Constructorul Dărmănești
Flacăra Vicovu de Jos – Progresul Frătăuții Vechi
Fagga Pârteștii de Jos – Polul Nord Falcău
FC Marginea – Bucovina Calafindești Seria a II-a
Știința Mitoc – Șomuzul Preutești
Fulgerul Ciprian Porumbescu – Victoria Păltinoasa
Viitorul Verești – Voința Stroiești (partida se joacă la Fântânele)
Spicul Moara – Flacăra Roșie Udești
Avântul Baia – Moldova Drăgușeni
Foresta Râșca – Locomotiva Zvoriștea
Rapid III Suceava – Viitorul Adâncata
Foresta Mălini – Recolta Fântânele
Progresul Ilișești – Progresul Salcea Seria a III-a
Inter Capu Câmpului – FC Pojorâta
Bistrița Broșteni – Forestierul Frumosu
Turboforest Poiana Stampei – Vânătorul Dorna Candreni
Călimănel Panaci – Călimani Șaru Dornei
Victoria Vatra Moldoviței – Rarăul II Câmpulung Moldovenesc Toate partidele încep la ora 13.



Recomandări